Eveniment

Theodor Paleologu, la Alexandria/ “Fără educație, o țară se afundă în sărăcie și subdezvoltare și cred că acest lucru este, poate, mult conștientizat și aici, în Teleorman”

Theodor Paleologu, candidatul Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezindețiale, a venit, duminică, la Alexandria. În drumul spre municipiul reședință de județ, Theodor Paleologu, însoțit de președintele PMP Eugen Tomac, de secretatul general adjunct al partidului Ioana Constantin, dar și de președintele PMP Teleorman, Adrian Florescu, s-a oprit la casa în care a copilărit Constantin Noica, aflată la marginea Alexandriei spre Vitănești.

Vizita în Teleorman a fost urmată de o conferință de presă la sediul organizației județene a partidului, dar și de o întâlnire cu liderii organizațiilor locale ale PMP.

Conferința de presă ținută de liderii partidului la sediul PMP din Teleorman a fost deschisă de gazda evenimentului, președintele organizației județene, Adrian Florescu, acesta având un mesaj ferm pentru teleormăneni și nu numai.

„Știți că noi folosim o zicală, și anume “Dă-i Doamne mintea românului cea de pe urmă”. Theodor Paleologu nu are, astăzi, papion. Dacă după 1990 am fi votat cu cel cu papion, cred că România era în altă zonă astăzi. Iată că vremurile se întorc și cred că ar fi bine ca de data asta să-l votăm pe cel care poartă atât de bine papion și să nu votăm pe cineva care nu este deloc pregătit pentru această funcție înaltă în stat”, a spus președintele PMP Teleorman, Adrian Florescu, în deschiderea conferinței de presă.

Președintele PMP Eugen Tomac a mers în direcția trasată de Adrian Florescu și a explicat de ce, din punctul de vedere al partidului pe care îl conduce, Theodor Paleologu este cel mai bun dintre candidații la prezidențiale.

“Din punctul nostru de vedere, Theodor Paleologu este cel mai bun, cel mai competent, cel mai pregătit și cel mai indicat candidat pentru funcția de președinte al României. Ne aflăm în plină febră electorală și cred că este important și acesta este mesajul pe care eu vreau să-l transmit teleormănenilor și anume să judecăm corect în această perioadă, pentru că am văzut cât de multe lucruri s-au întâmplat în ultmii ani, regret că oameni extraordinari pe care îi cunosc, din județul dumneavoastră, au trait clipe neplăcute în ultimii ani, pentru că județul nu a fost deloc favorizat pentru că avea oameni care au provenit din județ în fruntea statului. România are nevoie de politicieni cu viziune. curaj, determinare și oameni care își prețuiec țara. Iată că noi am intrat în această competiție electorală susținând un candidat care reprezintă un nou profil pentru țară și sunt convins că sunt în Teleorman foarte mulți oameni care își doresc un asemenea profil de țară, au această șansă și mi-aș dori din tot sufletul să reușim să ajungem în cât mai multe care din Teleorman, pentru a transmite gândurile lui Theodor Paleologu, viziunea domniei sale despre țară, pentru că este un profil de intelectual și o personalitate pregătită în lumea occidentală, dar care a revenit acasă pentru a dărui parte din  experiența sa, și astăzi este ferm angajat pe un drum care poate însemna pentru România un nou început”, a precizat Eugen Tomac, președintele PMP.

Candidatul PMP la prezindențiale și-a început discursul într-o notă de umor, făcând referire la vizitele pe care doi dintre adversarii săi în cursa pentru prima funcție în stat, Viorica Dăncilă și Dan Barna, le fac în Statele Unite ale Americii, în această perioadă, despre cei doi Theodor Paleologu spunând a că „doar se află în treabă”.

De asemenea, candidatul PMP i-a asigurat pe teleormăneni, dar nu numai, că un tur 2 al prezidențialelor cu Viorica Dăncilă și Theodor Paleologu ar fi un „un spectacol extraordinar”.

“Primele două candidaturi validate sunt ale doamnei Dăncilă și a mea. Și ar fi extraordinar de distractiv dacă finala ar fi Dăncilă-Paleologu. Promit întregii țări un spectacol extraordinar și pentru teleormăneni, sigur, va fi de asemenea un motiv de mare amuzament o finală Dăncilă-Paleologu. (…) O finală Iohannis-Peleologu ar fi mult mai plicticoasă, dar vă asigur că și în situația aceasta ne vom descurca și voi reuși să pun în eviență partea comică a personajului Iohannis, ca și partea comică a personajului Barna, între noi fie vorba”, a spus Theodor Paleologu, la Alexandria.

De asemenea, Theodor Paleologu a vorbit despre oprirea la casa în care a copilărit Constantin Noica, dar și despre unul dintre punctele-cheie ale programului sau politic pentru Cotroceni, și anume accesul la educație și la cultură.

“Am vorbit de educație și m-am oprit astăzi să văd casa lui Noica, în apropiere de Alexandria. Știam că este foarte dărăpănată, o văzusem în poze. Este, într-adevăr, foarte dărăpănată, dare eu, așa cum îl știam pe Noica, el nu punea mare preț pe lucrurile materiale, deci nu Noica este supărat, în lumea de dincolo, pe faptul că locul în care a copilărit este în asemenea hal. Însă este păcat pentru noi, dar și pentru teleormăneni, că nu se menține această memorie a unui mare om. Dar nu pot să nu mă gândesc la Noica fără să vorbesc despre educație și cultură, pentru că, din câte știu, nu mai sunt librării în Teleorman. Iar asta spune ceva despre accesul la cultură, din păcate, care cred că este una dintre marile probleme ale României –  faptul că în anumite zone ale țării accesul la educație și cultură este atât de limitat, este un lucru care trebuie să ne dea mult de gândit, pentru că cea mai mare inegalitate este cea care provine din educație și din accesul la cultură. Și, în calitate de președinte, asta voi avea în vedere – așa cum am spus de mai multe ori, vreau să adun în jurul unui proiect national toate forțele politice, sindicatele, patronatul, pentru a pune România pe șine. (…) Educația este o dimensiune primordială, fără educație o țară se afundă în sărăcie și subdezvoltare și cred că acest lucru este poate mult conștientizat și aici, în Teleorman, de cei care suferă de starea în care se află județul și își dau seama că aceasta este rădăcina tuturor problemelor”, a mai spus Theodor Paleologu în conferința de presă.

 

3 Comments

  1. PALEOLOGUL E CIORBEA 2 anticomunistul MERGE HALUCINANT DUPA MANCARE si avantaje de imbuibat

  2. PALEOLOGUL A DESCOPERIT CASA LUI NOICA. DUPA CE A FOST MINISTRUL CULTURII .RRUSINE IPOCRITULE, ESTI UN ALT JEGOS MANIPULATOR

  3. PROSTIMEA NU INTELEGE NIMIC DIN CE SPUNE PALEOLOGUL si nici asa zisii intelectuali de taraba ai Alexandriei, care pana mai ieri, se vaitau ca nu au cu cine vota, ca toti sunt analfabeti.pai uite acum candideaza un intelectual .. iesiti dracului la vot

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.