Ioan DUMITRESCU
În ultima şedinţă a Consiliului local Alexandria s-a pus încă o dată problema “găurii negre” adusă de SC Terma Serv. Rând pe rând, s-au încins spiritele, consilierii locali PDL Florenţiu Tănase şi Florin Titirişcă solicitând expertiza unui audit extern. La rândul său, fără să se disculpe, primarul Victor Drăguşin a precizat că falimentul SC Terma Serv poate fi cerut legal doar de creditori sau de acţionari, Consiliul local Alexandria fiind în postura de acţionar şi nu de organ de cercetare. Primarul Drăguşin a precizat şi faptul că Instituţia Primăriei a făcut o sesizare în cazul respectiv la Parchet. Nu s-a stabilit încă dacă este vorba de “găinării sau de furturi care să aducă prejudicii majore”.
În ce priveşte preţul tot mai mare al căldurii (de apă caldă nefiind vorba) s-a reiterat ideea că preţul gigacaloriei este stabilit de o autoritate a statului. Referitor la contractul de management s-a lansat ideea că “este vorba de un furtişag mărunt, de găinar, o şmecherie ieftină de furăciune”.
Într-un final, pentru demiterea lui Romică Părpălea de la conducerea SC Terma Serv au votat 15 consilieri, cei doi democrat-liberali, Tănase şi Titirişcă, votând împotrivă.
Ce va urma cu încălzirea din Alexandria în acest an încă nu se ştie. Cert este că toţi consilierii locali au aprobat solicitările de ajutor de lemne de foc pentru 110 gospodării din Alexandria.