Social

Terma Serv acţionează în instanţă câte 5 consumatori pe săptămână

Carmen Dumitrescu

Aşa cum ştim, o mare parte din populaţia municipiului nu mai beneficiază de serviciile Terma Serv, mulţi dintre alexăndreni considerând că e mai rentabil să îşi cumpere o centrală termică individuală, plătind astfel exact ceea ce consumă. Pe de altă parte, trebuie spus că un număr important de alexăndreni, observând că nu mai beneficiază de încălzire în sistem centralizat, au început să-şi încălzească apartamentele cu ajutorul unor aparate electrice, fără a-şi mai putea astfel permite să achite restanţele la Terma Serv, pentru că şi electricitatea este destul de costisitoare. În aceste condiţii, noua conducere a Terma Serv trebuie să găsească soluţii pentru a recupera de la populaţie banii restanţi şi, în realitate, această sarcină este cu mult mai dificilă decât s-ar fi anticipat. Realitatea e destul de neplăcută, pentru că toţi cei care nu mai beneficiază de serviciile de termoficare şi utilizează mijloace de alternative de producere a căldurii în apartamente nu-şi mai pot permite să achite contravaloarea unor servicii de care oricum nu vor mai beneficia, la care s-au adăugat şi penalităţi.

Situaţia este destul de gravă şi în ceea ce-i priveşte pe cei care încă mai beneficiază de căldură de la Terma Serv, în speţă ANL-urile şi o parte din locuinţele sociale. Potrivit directorului Virgil Burcea, de când s-a trecut pe producţie, există condominii unde gradul de colectare a datoriilor este de peste 60% şi condominii unde încasările sunt la valori de sub 20%. În mod paradoxal, cei care nu plătesc sunt chiar locuitorii ANL-urilor, despre care se presupune că au surse de venit destul de serioase şi nu plătesc sume mari nici pentru chiria lunară. Practic, Burcea spune că e dificil în aceste condiţii să simţi compasiune pentru rău-platnici, astfel că trimiterea în judecată va deveni în curând o realitate pentru mulţi: “În privinţa recuperării banilor, există două etape. Într-o primă etapă am trimis somaţii consumatorilor, este vorba despre aproximativ 200 de somaţii. Din aceşti 200 de consumatori s-a reuşit concilierea cu doar 25%, restul urmând să fie acţionaţi în instanţă. În cea de-a doua etapă se trimit dosarele în instanţă. Până acum am acţionat în instanţă 25 de persoane, urmând ca în fiecare săptămână alte 5 persoane să fie supuse aceluiaşi regim. Astfel, putem obţine şi termene acceptabile. Oricum, vreau prin intermediul dumneavoastră să fac un apel către toţi consumatorii de agent termic să plătească datoriile acumulate. Este normal ca atunci când beneficiezi de un serviciu, să-l şi plăteşti”.

Potrivit directorului Terma Serv, o factură medie pentru luna decembrie ajunge la valoarea de aproximativ 400 de lei şi oamenii sunt aşteptaţi să plătească, pentru că aşa e firesc să se întâmple într-o lume normală: “Lucrurile merg destul de bine în ceea ce priveşte producţia de agent termic, instalaţiile sunt bune, pierderile s-au redus, iar facturile sunt normale. Datoria aproximativă a populaţiei către noi este de aproximativ 40 de miliarde, dar ea nu scade decât dacă se va face vreo încasare spectaculoasă, pentru că penalităţile se adună în fiecare zi şi cresc povara datoriilor pe care societatea de termoficare trebuie să le achite la rândul ei către furnizorul de gaze”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.