Copreședinții liberali Eugen Pîrvulescu și Cristi Barbu susțin, la unison, că fuziunea celor două foste formațiuni politice, respectiv PDL și PNL, e pe drumul cel bun, iar relațiile tensionate țin de domeniul trecutului. Mai mult, cei doi au declarat, în repetate rânduri, că organizarea alegerilor locale din vara anului viitor reprezintă prioritatea zero a partidului, astfel încât, în urma scrutinului, să se aleagă cu cele mai multe mandate de primari, consilieri locali și județeni, precum și cu mult râvnita funcție de președinte al Consiliului Județean, în portofoliul PSD în prezent.
Se pare însă că tocmai alegerile locale sunt cele care generează situații tensionate în mai multe organizații locale ale liberalilor, acolo unde atât liderul PDL, cât și cel PNL vor să candideze pentru primării. Este, se pare, și cazul localităților Fântânele, Drăgănești de Vede și Plosca, unde primarii în funcție, de la vechiul PDL, au drept de preemțiune, iar vechii liberali nu vor să renunțe la ideea de a candida. Bineînțeles, sondajele de opinie vor fi cele care vor da, potrivit liderilor liberali, candidatul pentru locale, însă orgoliile sunt mari, iar nimeni nu vrea să cedeze.
O altă sursă de tensiune în interiorul organizațiilor locale, care persistă deja de ceva timp, este încercarea de schimbare a viceprimarilor în urma formării de noi majorități în consiliile locale. Directivele trasate de conducerea de la nivel de județ întârzie să fie puse în practică de liderii organizațiilor locale, fie pentru că actualele formule funcționează bine, iar modificările nu-și au rostul, fie pentru că liderul vechiului PNL și liderul vechiului PDL n-au reușit să treacă peste vechile rivalități, o colaborare a lor dovedindu-se, practic, imposibilă.
Ce anume vor face liderii de la nivel de județ pentru a împăca ambele tabere rămâne de văzut. (Violeta Mocanu)