Social

Teleormănenii au respectat sfaturile medicilor şi nu prea au fost afectaţi de caniculă

În cea mai călduroasă perioadă din acest an, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman nu au apelat prea mulţi teleormăneni din cauza caniculei şi nici chiar la camera de gardă nu au fost prea multe solicitări. Potrivit reprezentanţilor SJA Teleorman, Ambulanţa nu a avut foarte mult de lucru din acest punct de vedere, solicitări fiind destule, dar nu pentru caniculă. Au fost doar câteva cazuri de lipotimii din cauza căldurii, cel mai grav, dacă putem spune aşa, fiind cazul unei femei de peste 50 de ani, cu diabet, care s-a aflat la orele amiezei pe stardă şi care a leşinat. Femeia a primit primul ajutor de la ambulanţa amplasată pe pietonal şi care a asigurat acordarea ajutorului medical de urgenţă pe toată perioada caniculară, după care a fost transportată la spital unde îngrijirile au continuat. Altfel, teleormănenii nu prea au cerut ajutor din partea medicilor în acest sens, semn că au dat ascultare medicilor şi şi-au luat măsuri de precauţie pentru a nu deveni victime ale canciulei, cu excepţia bolnavilor cronici, care au resimţit efectele negative ale caniculei chiar şi în case. Nici la punctul de prim ajutor al ambulanţei nu au fost prea multe solicitări, doar vreo câteva zeci de persoane care au băut câte un pahar cu apă şi, de curiozittate, au vrut să-şi controleze tensiunea arterială.

Avertizările de caniculă au fost ridicate, însă, spun medicii, zilele de vară continuă, drept pentru care aceştia atrag atenţia asupra metodelor de răcorire, în special asupra scăldatului. Aceştia spun că este indicat scăldatul doar în locurile amenajate.

Medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică îi avertizează pe cei care merg la scăldat să folosească doar locurile amenajate (ştranduri, piscine), deoarece scăldatul în locuri nemenajate creşte riscul îmbolnăvirilor. Specialiştii în sănătate publică spun că piscinele şi ştrandurile îndeplinesc condiţiile de igienă a mediului şi a apei pentru îmbăiere, asta pentru că sunt supuse unor reguli de igienă şi controlate, iar persoanele care aleg scăldatul în locurile neamenajate se expun, pe lângă riscul de înec, la îmbolnăviri, cum ar fi meningită, boli de piele, boli digestive, afecţiuni ale ochilor şi urechilor. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.