Eveniment

Teleormăneni fără permis sau băuți la volan, depistați în trafic de polițiști

Polițiștii au aplicat la sfârșitul săptămânii trecute 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 45.175 lei, au reținut 19 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras 2 certificate de înmatriculare. Dintre acestea, 47 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză,11 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 sancțiuni pentru depășire, 7 sancțiuni pentru alte abateri și 1 sancțiune pentru lipsă ITP.

În continuare, numărul teleormănenilor care se urcă la volan fără a avea dreptul de a conduce sau sub influența alcoolului este foarte mare. Astfel, la data de 27 mai, orele 18:00, polițiștii din cadrul Poliției oraș Zimnicea, au depistat un bărbat în vârstă de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 51A, în localitatea Suhaia, județul Teleorman, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  “conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Sâmbătă, 28 mai a.c., orele 17:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.2 Nanov,  au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Plosca, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
în aceeași zi, la orele 23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Vitănești, au depistat un tânăr în vârstă de 19 de ani, din comuna Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DE 70, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  “conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
Duminică, 29 mai a.c., orele 18:40, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Roșiorii de Vede, au depistat un bărbat în vârstă de 41 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 679 în localitatea Călmățuiu de Sus, județul Teleorman, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea  unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.