La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 17 martie, au avut loc alegeri în cadrul Consiliului de mediere din România, fiind aleasă conducerea acestuia. Consiliul de mediere este organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu atribuții de reglementare în domeniul medierii, al formării profesionale, inițială și continuă, a mediatorilor, al organizării profesiei de mediator, și care gestionează Tabloul mediatorilor din România. Astfel, mediatorii cu drept de exercitare a profesiei, înscriși pe tablou, au avut ocazia să-i aleagă pe cei nouă membri ai conducerii, printr-o procedură de vot electronic, cu ajutorul unui soft profesional, importat din SUA. Din cele 14 candidaturi depuse și validate, în ordinea voturilor obținute, primii nouă au fost declarați aleși membri ai conducerii Consiliului de mediere. Printre aceștia, se numără și un reprezentant al mediatorilor din județul Teleorman, Dumitru Dan Popescu, mediator cu o vechime de 11 ani și o bogată experiență în profesie, care este și președintele Corpului Profesional al Mediatorilor din Teleorman. Ceilalți membri aleși sunt reprezentanți ai mediatorilor din București, Buzău, Cluj, Craiova, Giurgiu, Iași, Tîrgoviște și, împreună, pentru un mandat de 4 ani, vor gestiona tot ceea ce ține de acest domeniu, care, pe nedrept, nu este tratat potrivit importanței pe care o are și scopului pentru care a fost creat, ca și metodă alternativă de rezolvare a conflictelor și degrevare a instanțelor de judecată, conform Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare.