Premierul Nicolae Ciucă a făcut marți 12 numiri de secretari de stat și una de subsecretar, care au intrat în vigoare prin publicarea deciziilor în Monitorul Oficial. Toți cei instalați în aceste funcții sunt susținuți de Partidul Social Democrat, iar printre ei se numără și teleormăneanul Dan Dumitrescu, care ocupă postul de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
“În temeiul art. 29 și al art. 31 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dan Dumitrescu se numește în funcția de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, se arată în decizia de numire semnată de premierul Nicolae Ciucă.
Despre Dan Dumitrescu se poate spune că este obișnuit cu funcția, având în vedere că în anul 2017 a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, la vremea respectivă trecând printr-un adevărat carusel numire-demitere. După ce premierul de atunci, Sorin Grindeanu, îl instala, în luna ianuarie, la Ministerul Sănătății, peste câteva luni, în iunie, același Grindeanu, care se supărase pe partid și, mai ales, cam pe tot ce venea dinspre PSD Teleorman, îl demitea pe Dumitrescu din funcția de secretar de stat, “la pachet” cu Adrian Gâdea (care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale) și cu Florin Tunaru (care ocupase postul de vicepreședinte ANAF).
După mai puțin de două luni, în august 2017, premierul Mihai Tudose îl reinstala pe Dan Dumitrescu în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății.