Eveniment

Teleormănean care nu a respectat izolarea la domiciliu, amendat cu 10.000 de lei

Un teleormănean dintre cei aflați în izolare la domiciliu și monitorizați pasiv de DSP Teleorman a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a fost depistat de inspectorii sanitari că a încălcat regulile de autoizolare.

„Ieri, o echipă de inspectori sanitari din cadrul DSP Teleorman a aplicat o amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, unei persoane care se afla în autoizolare, care a încălcat legislația privind autoizolarea, ieșind din spațiul casei”, a declarat, vineri, prefectul județului, Liviu Dumitrașcu.

Măsura se va aplica pentru toți cei care își permit să încalce regulile auto-izolării, a explicat Liviu Dumitrașcu, în cadrul unei conferințe de presă ținute la sediul Instituției Prefectului.

„În astfel de momente, spiritul civic al fiecăruia dintre noi trebuie să primeze. Persoanele aflate în izolare sau în carantină în Teleorman nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu coronavirus, rezultatele testelor efectuate până acum sunt negative. (…) Cer cetățenilor să acționeze cu responsabilitate, să informeze autoritățile dacă au fost în zonele de risc sau dacă au informații despre persoanele care încalcă procedurile”, a mai precizat prefectul județului, Liviu Dumitrașcu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.