Social

Teleorman / Rata de incidență COVID a scăzut sub 4 cazuri la mia de locuitori

Potrivit informării publicate de Grupul de Comunicare Strategică, miercuri, 17 noiembrie, rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, a scăzut, la nivelul județului Teleorman, până la 3.91 cazuri la mia de locuitori, în 24 de ore numărul teleormănenilor confirmați cu COVID-19 fiind de 183.

La nivel național, au fost înregistrate 3.535 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), dintre care 63 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 757 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, 33 dintre acestea fiind din Teleorman.

Sursa citată arată că, în intervalul 16.11.2021 (10:00) – 17.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 350 de decese (177 bărbați și 173 femei), din care 51 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 350 dedecese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 88 la categoria de vârstă 60-69 ani, 104 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.

329 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 51 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș Vaslui și Municipiul București, 1 în septembrie 2021, 47 în octombrie 2021 și 3 în noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 299 de decese.

Din totalul de 350 de pacienți decedați, 314 erau nevaccinați și 36 vaccinați. Cei 36 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 34 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.336. Dintre acestea,1.655 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 200 sunt minori,185 fiind internați în secții și 15 la ATI.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.