Eveniment

În Teleorman nu sunt drumuri închise, dar se circulă în condiţii de iarnă. 23 de localităţi, fără energie electrică

Vineri, 6 ianuarie, la primele ore ale dimineţii, în judeţul Teleorman erau deschise circulaţiei toate drumurile naţionale şi judeţene, traficul realizându-se însă în condiţii de iarnă. Potrivit prefectului judeţului, Liviu Dumitraşcu, pentru deszăpezirea drumurilor naţionale acţionează 60 de utilaje, în timp ce alte 42 de utilaje se ocupă de drumurile judeţene.

„Deocamdată, nu sunt drumuri închise în Teleorman, însă se circulă în condiţii de iarnă. Ce pot să vă spun acum este că 23.213 consumatori din 23 de localităţi din judeţ au rămas fără energie electrică, în cazul acestora 24 de echipe ale CEZ sunt în teren şi lucrează la remedierea situaţiei. De asemenea, fiind cunoscut încă de ieri faptul că ne vom confrunta cu nişte condiţii meteo nefavorabile, am luat decizia ca 64 de dializaţi care aveau programare pentru azi (n.r. 6 ianuarie) să fie transportaţi la centrele de dializă. Am verificat, de asemenea, 32 de localităţi din judeţ pentru a vedea în ce măsură sunt activate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, astfel încât să se poată interveni în orice moment pentru rezolvarea unor eventuale probleme create de fenomenele meteorologice”, a declarat Liviu Dumitraşcu, prefectul judeţului Teleorman.

În ceea ce priveşte problemele punctuale din judeţ, prefectul Liviu Dumitraşcu a precizat că, în noaptea de joi spre vineri, pe centura ocolitoare a municipiului Alexandria au derapat un autotren şi un autoturism, care au fost repuse pe carosabil de către reprezentanţii Drumurilor Naţionale, care au intervenit cu mai multe utilaje de deszăpezire. De asemenea, a mai precizat prefectul judeţului, un microbuz cu şase persoane a derapat şi pe drumul dintre Gratia şi Sârbeni, pe raza localităţii Udeni, şi în cazul acestuia intervenindu-se cu mai multe utilaje de deszăpezire pentru a-l repune pe carosabil. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.