Politic

În Teleorman, 30% din candidaţii la parlamentare sunt femei

Pentru alegerile parlamentare de pe 11 decembrie, în judeţul Teleorman, Biroul Electoral de Circumscripţie a admis listele depuse de 12 formaţiuni politice. Din cei 117 candidaţi ale căror candidaturi au fost validate, 21 de candidaţi din totalul de 72 pentru Camera Deputaţilor (29%) şi 14 candidaţi din totalul de 45 (31%) pentru Senat sunt femei.

Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente prevede că “listele de candidaţi pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepţia listelor care conţin un singur candidat”. La o trecere în revistă a listelor de candidaturi depuse de formaţiunile politice din judeţ, se poate observa cum, comparativ cu ce s-a întâmplat la scrutinele parlamentare anterioare, pentru scrutinul de pe 11 decembrie femeille sunt mai bine reprezentate pe listele de candidaţi.

În acest sens, Partidul Social Democrat are o femeie pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi două femei pe lista de candidaţi pentru Senat, Uniunea Democrată Maghiară din România are o femeie pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi o femeie pe lista de candidaturi depuse pentreu Senat, iar Partidul Mişcarea Populară are două femei pe lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi o femeie pe lista de candidaturi depuse pentru camera superioară a Parlamentului.

Două femei candidează pentru Camera Deputaţilor din partea Partidului Naţional Liberal, în timp ce o femeie figurează pe lista pentru Senat a liberalilor din judeţ, iar Uniunea Salvaţi România are o femeie pe lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi nicio femeie pe lista pentru Senat, pentru care a fost, de altfel, admisă o singură poziţie.

Pentru Teleorman, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor are o femeie pe lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi o reprezentantă a sexului frumos pe lista pentru Senat, iar pe listele Partidului România Unită, un candidat din cei şapte validaţi pentru Camera Deputaţilor este femeie, în timp ce pe lista pentru Senat figurează tot o reprezentantă a sexului frumos din cele trei candidaturi depuse. Partidul România Mare are, de asemenea, o femeie pe lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi una pe lista pentru Senat.

Mult mai bine stau reprezentantele sexului frumos pe listele Partidului Ecologist Român, unde nu mai puţin de cinci femei se regăsesc pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi o femeie pe lista pentru Senat. De asemenea, pe listele de candidaturi depuse de Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor, trei candidaţi de pe lista pentru Camera Deputaţilor sunt femei, în timp ce doi candidaţi de pe lista pentru Senat sunt reprezentante ale sexului frumos. Şi Partidul Socialist Român are trei femei pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi două reprezentante ale sexului frumos pe lista de candidaturi pentru Senat.

Lista de candidaturi depusă de Alianţa Noastră România pentru Camera Deputaţilor a fost respinsă de Biroul Electoral Judeţean, iar pe cea pentru Senat figurează o reprezentantă a sexului frumos. (Violeta Mocanu)

2 Comments

  1. Votati penelista Mara Calista, cea care ne-a facut analfabeti!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.