Eveniment

Tehnica din dotare a IPJ Teleorman, prezentată pe Platoul de la Finanţe

IMG_0481Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită, la Alexandria, printr-o serie de acţiuni organizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman, respectiv luni, Ziua porţilor deschise pentru copii la sediul IPJ Teleorman, marţi, Cupa presei la tir, iar miercuri, 25 martie, pe Platoul de la Finanţe, din Alexandria, efective de poliţişti de la structurile IPJ Teleorman au fost prezente pentru o acţiune demonstrativă cu tehnica din dotare.

Celor mici le-a fost prezentat laboratorul criminalistic, exerciţii demonstrative ale luptătorilor SAS, maşinile Poliţiei Rutiere, precum şi o motocicletă. Copiii au putut urca în maşini şi au pornit girofarele şi semnalele luminoase arătându-se extrem de încântaţi. Poliţiştii, la rândul lor, au oferit celor mici informaţii despre cum pot preveni anumite incidente.

 

73 de poliţişti avansaţi în grad

Totodată, cu începere de la ora 11.00, în cadrul unei şedinţe festive organizate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, cu prilejul sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, 5 ofiţeri şi 59 de agenţi care au îndeplinit stagiul minim avansării în grad profesional şi au îndeplinit şi celelalte condiţii au fost avansaţi în următorul grad profesional.

De asemenea, pentru merite excepţionale în activitatea profesională desfăşurată un număr de 5 ofiţeri şi 4 agenţi au fost avansaţi în următorul grad profesional înaintea îndeplinirii stagiului minim. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.