Politic

Ţeapa albă de urgenţă

Sorin Ovidiu Bălan

Indiferent de anotimp, nu există ca noi, cetăţenii contribuabili să nu ne luăm o ţeapă. Iarna, normal, ţeapa de sezon se dă cu zăpada, pentru că, nu-i aşa, „iarna nu-i ca vara”.

Nu, să nu credeţi că am să scriu despre cum sunt umflate nejustificat preţurile la deszăpezire şi câţi bani nemeritaţi iau firmele care ar trebui să se ocupe cu asta. E o metodă veche, deci depăşită.

Acum, iarna asta, care parcă nu mai venea cu zăpadă atât spre bucuria schiorilor, cât şi a deszăpezitorilor, şi-a făcut în sfârşit datoria. A întins stratul alb de nea, numai bun pentru schiat, dar şi ideal pentru a da ţepele date de cei care ar trebui să se ocupe cu deszăpezirea drumurilor patriei. Şi, ca bonus pentru că a creat emoţii, iarna nu a întins stratul de nea oricum, ci cu viforniţă, cu căderi masive, cu tot tacâmul adică pentru autorităţile strânse la căldură în comandamente de urgenţă ca să se declare, ce altceva decât stare de urgenţă.

Ce înseamnă declararea de la guvern a stării de urgenţă. Nu este aşa de simplu. Adică ne-a tăiat urgenţa, am deszăpezit până în fundul curţii, am făcut ceea ce face orice om când îl trece urgenţa şi gata, totul a reintrat în normal. Starea de urgenţă presupune şi deblocarea, cum altfel decât de urgenţă, a unor bani, din – cum altfel – din fondul de urgenţă aflat la dispoziţia Guvernului, desigur, pentru urgenţe. Şi banii au fost deblocaţi.

De aici încolo începe să se vadă din nămeţi vârful ţepei. Adică, în judeţele în care s-a decretat această stare, au fost închise drumuri. În consecinţă, s-au dat şi bani din fondul de urgenţă, pentru deszăpezire urgentă.

Numai că. Şoferii care au reuşit să păcălească pe cei care îi opreau să meargă pe acele drumuri au raportat că ele nu erau deloc înzăpezite. Dimpotrivă, unele erau chiar uscate. Şi atunci, de ce au fost daţi banii?

Dacă tot a spus şeful de la CNADRM că şoferii cărora le expiră rovinieta trebuie să facă dovada că au fost blocaţi în zăpadă, nu ar fi bine ca şi prefecţii judeţelor declarate calamitate să facă dovada că drumurile erau cu adevărat înzăpezite?

Că altfel miroase a ţeapă cu iz de urgenţă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.