Sorin Ovidiu Bălan
Unul dintre marii campioni ai boxului românesc a ajuns după gratii. Rudel Obreja nu este un boxer oarecare. El a reprezentat cu succes România peste hotare, pentru el s-a cântat Imnul de Stat şi s-a ridicat Tricolorul. Mai mult, după ce a pus mănuşile în cui, a rămas tot în apropierea careului magic şi a condus cel mai înalt for al boxului românesc, FRB. Veţi spune că nu este singurul pentru care a cântat Imnul şi după un timp a ajuns după gratii. Este adevărat. Cel mai reprezentativ în acest sens este Adrian Năstase, care, în calitatea de prim-ministru, i s-a cântat nu numai Imnul, dar a primit inclusiv onoruri militare, ceea ce nu s-a întâmplat cu Obreja.
Care este totuşi diferenţa? Una foarte simplă. Adrian Năstase, ca premier, a avut toată ţara pe mână, cum se spune, a umblat cu mierea. Şi conform deciziilor Justiţiei rămase definitive, nu a pregetat să se lingă din greu. Ba, eu cred chiar că a mâncat cu lingura cea mare. Obreja însă, nu a avut mierea pe mână. Atunci?
A avut altceva. A avut numele. Lumea boxului este una destul de mică, dar foarte admirată. Scrima cu pumnii, arta pugilatului, atrage foarte mulţi spectatori. Boxerii cu adevărat valoroşi sunt puţini şi au foarte mulţi fani care, dacă pot, sunt gata să le îndeplinească orice capriciu sau rugăminte. De asta s-a folosit Obreja. De nume. De faimă. I-a promis unui om de afaceri, devenit între timp denunţător, că în schimbul a un milion de euro îi poate rezolva, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un dosar penal în care inculpatul fusese condamnat cu executare. Obreja i-a cerut banii în două tranşe. Două sute de mii înainte şi restul de opt sute de mii, după rezolvarea problemei. O singură condiţie mai trebuia îndeplinită. Omul de afaceri trebuia să tragă de timp, ca să intre în vigoare noul Cod Penal. Numai că pe data de douăzeci şi patru ianuarie, de Ziua Unirii, omul de afaceri care voia să-şi măsluiască dosarul s-a unit cu câţiva ani de condamnare cu executare, ceea ce l-a determinat să-l denunţe pe Obreja.
Deşi ţinut în mare secret numele celui care voia să-şi măsluiască dosarul, el totuşi s-a aflat: Sorin Ovidiu Vântu.
Aici se naşte o întrebare: Vântu nu este un fraier care mănâncă de pe jos. Dovadă averea imensă pe care a construit-o. Nici nu este un individ sfios, care să nu mai fi avut de-a face cu anchetatorii şi cu puşcăria. De regulă, el era cel care dădea ţepele. Ţepe în valoare de sute de milioane de euro şi care păgubeau zeci de mii de oameni. Să-l fi lovit naivitatea din senin pe Vântu? Să fi fost Obreja un escroc atât de abil încât să-l fi păcălit pe tata escrocilor din România?
Sau o mai fi şi altceva?
