Carmen Dumitrescu
Ştim cu toţii că unul dintre motivele pentru care comercianţii ambulanţi se bucură de venirea primăverii este acela că li se oferă posibilitatea de a vinde produse de sezon într-un cadru organizat. Acesta este şi motivul pentru care obţinerea de autorizaţii pentru comercializarea unor produselor din această categorie este pentru mulţi un deziderat important, profiturile de la mijlocul lunii martie fiind, în unele cazuri, considerabile. Până nu demult, spaţiul în care acest tip de comerţ se întâmpla era centrul municipiului Alexandria, însă acest lucru a cauzat diverse neplăceri celor care locuiau efectiv în zona cu pricina şi care au cerut municipalităţii să nu le mai permiră comercianţilor ambulanţi să îşi desfăşoare activitatea acolo. Municipalitatea a înţeles aceste cerinţe şi, în speranţa că astfel se va reuşi şi o normalizare a peisajului din municipiu, a pus la dispoziţia vânzătorilor de produse sezoniere spaţiul din zona Parcului Nai, în apropierea zonei Lipscani. Ca atare, începând cu data de 25 februarie şi până pe 8 martie se va desfăşura Târgul de Mărţişor, menit să aducă la dispoziţia alexăndrenilor produse de sezon, care pot fi dăruite celor dragi în intervalul cu pricina. Ca şi în cazul Târgului de Iarnă, cei care doresc să îşi comercializeze produsele de sezon în perioada Mărţişorului îşi vor putea derula activitatea numai în baza avizului eliberat de Primăria Alexandria şi în condiţiile respectării unor condiţii privind ordinea şi curăţenia la locul de muncă. Astfel, dacă înainte, când comercianţii îşi vindeau produsele pe centrul municipiului, nu prea ţineau cont de ce lăsau în urmă seara, acum ei trebuie să fie atenţi la păstrarea curăţeniei în zonă, în caz contrar, avizul fiindu-le retras fără discuţii. Încă din prima zi, Târgul a atras atenţia alexăndrenilor, care au vizitat tarabele cu produse specifice sezonului, mulţi fiind interesaţi de preţuri. Pe de altă parte, comercianţii se aşteaptă la încasări substanţiale, pentru că în fiecare an, tarabele amenajate de ei trezesc interesul mai mult decât magazinele din oraş, care practică şi preţuri ceva mai mari. De asemenea, spre deosebire de anii precedenţi, în acest an se poate constata creşterea numărului de comercianţi care vând produse hand-made şi unicat, aceştia declarând că, în ciuda preţurilor mai mari pe care le practică, au şi vânzări consistente, tot mai mulţi alexăndreni fiind interesaţi să facă daruri de calitate, conştienţi de faptul că nimic nu impresionează mai mult decât produse în care s-a investit timp şi efort considerabil. Dacă luăm în calcul şi faptul că multe dintre produse sunt unicat, atunci e de înţeles faptul că darul oferit de Mărţişor capătă şi o valoare specială pentru cel care îl primeşte.
Ca întotdeauna, şi acum o parte dintre cei care comercializează produse de sezon spun că locaţia care le servea cel mai bine interesul de a face profit era totuşi centrul municipiului, asta pentru că fluxul de populaţia care tranzitează zona este mult mai intens şi, chiar dacă nu doreşte cu adevărat să facă cumpărături, alexăndreanul este întotdeauna tentat să achiziţioneze produse de la tarabele care au atras de-a lungul timpului atâta atenţie şi atâtea controverse.