Eveniment

Târg de carte, piese de teatru, expoziții, muzică, sesiuni de autografe, la inaugurarea Centrului Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria

Odată cu evenimentele dedicate “Zilei Culturii Naționale”, zi stabilită prin lege la data de 15 ianuarie pentru a sărbători nașterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, Primăria Alexandria va deschide porțile Centrului Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria. Reprezentanții municpalității precizează faptul că vor fi respectate toate recomandările, hotărârile C.N.S.U. emise cu privire la măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 pe tot parcursul desfășurării manifestărilor organizate în perioada 10-15 ianuarie 2022 la Centrul Multifuncțional pentru Tineri Alexandria.

Programul manifestărilor este următorul:

Luni – 10 ianuarie

– 17:00 – Deschidere târg de carte (10-15 ianuarie), editura LITERA – Stand de carte amenajat pentru prezentare și vânzare cu discount. Cărțile prezentate în cadrul târgului de carte vor acoperi toate domeniile de interes pentru un public cât mai cuprinzător: ficțiune pentru adolescenți și adulți, cărți pentru copii (povești ilustrate, activități),  bibliografie școlară, atlase, enciclopedii, cărți de cultură generală, dezvoltare personală, călătorii, istorie, artă, arhitectură etc.

* Sesiune de autografe cu Maia Morgenstern pentru cartea “Nu sunt eu”.

-19:00 – Piesă de teatru “Fierarii”, după Miloš Nikolić, regia Horațiu Mălăele, în distribuție: Maia Morgenstein, George Mihăiță, Valentin Teodosiu și Mircea Rusu.

Marți – 11 ianuarie

-17:00 – Expoziție de pictură și fotografie – Vernisaj; Ștefan Adrian – Alexandria Vie (foto);

Marian Crîngașu – pictură și iconografie.

-18:00 – Proiecție film: “Eu, Eminescu”.

Miercuri – 12 ianuarie

– 13:00 – Expoziție documentară – Marin Preda;

-14:00 – Revista “CALIGRAF” – Rezonanțe culturale.

* Lansare de cărți – autori locali: – Ştefan Mitroi, poet, prozator, dramaturg, publicist, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor: “O sută şi una de poezii”; “Poveştile cerului, poveştile pământului”; – Florin Burtan: “Răni călătoare”, proză scurtă; “Adoraţii şi alte depărtări” – versuri; – Nicoleta Milea: “Cărţile prietenilor mei” – note de lectură; – Nicolae Dina: “În intimitatea cărţilor” – recenzii; – Violeta Mihai: “Al cincilea anotimp” – versuri pentru copii.

* Simpozion Eminescian – Prezintă: Ana Dobre, Nicoleta Milea, Nicolae Dina, Stan V. Cristea.

* Moment poetic – Ştefan Mitroi, Nicoleta Milea, Florin George Tănase, Doina Zărnoianu, George Băicoianu, Violeta Mihai, Florin Burtan.

Joi – 13 ianuarie

– 11:00 – 12:00 – Magia cărților – eveniment de divertisment cultural cu actrița Monica Davidescu și magicianul Robert Tudor – Editura LITERA. Audiență: elevi de școală primară sau grădiniță.

– 13:00-13:40 – “Chici cine citește”? Lectură – Joc cu actrița Monica Davidescu. Audiență: preșcolari și elevi de școală primară – Editura LITERA.

– 18:30 – Seară de muzică ușoară – prezintă Școala Populară de Arte Alexandria, secția muzică ușoară, prof. Marian Mandica, Palatul Copiilor Alexandria, prof. Marian Caldarușă, Cristiana Dinu, elevă la Școala Gimnazială M.Viteazul, Oana Radu, dans modern – Sibba.

Vineri – 14 ianuarie

– 13:00 – 13:30 – “De ce e bine să citim?”, moment artistic cu Andrei Ciobanu și Ionuț Rusu. Audiență: elevi de liceu, public general – Editura LITERA.

– 17.00 -18.00 Sesiune de autografe cu scriitorul român Igor Bergler – Editura LITERA. Audiență: elevi de liceu, public general

– 17:00 – Șezătoare – Grupul Informal Șezătoare Alexandria

– 18:30 – Seară de muzică populară – concert Floarea Calotă, Florin Vasilică și Ansamblul Burnasul Alexandria. Moment coregrafic Fundația Liviu Vasilică.

Sâmbătă – 15 ianuarie

Activități dedicate “Zilei Naționale a Culturii”, în colaborare cu Asociația T.E.T. Alexandria

-12:00 – 14:00 – Atelier Electric poetry (traineri – Vladimir Purdel și Mihai Prejban);
-16:00 – 18:00 – Atelier Electric poetry (traineri – Vladimir Purdel și Mihai Prejban);

-18:00 – 18:30 – Performance cu public, rezultat Electric Poetry;
-19:30 – Spectacol InstaEminescu (Regia Matei Lucaci Grunberg);
-12:00 – 14:00 – Atelier Electric poetry (traineri – Vladimir Purdel și Mihai Prejban);

*pentru adolescenți între 14 și 18 ani
-16:00 – 18:00 – Atelier Electric poetry (traineri – Vladimir Purdel și Mihai Prejban);
*pentru adolescenți între 14 și 18 ani

-18:00 – 18:30 – Performance cu public, rezultat Electric Poetry*audiență generală;
-19:30 – Spectacol InstaEminescu (Regia Matei Lucaci Grunberg)*audiență generală.

Accesul publicului la toate activitățile se va face pe bază de invitație, care vor fi gratuite și vor fi transmise îndeosebi șefilor de promoție din ultimii ani din cadrul unităților de învățământ din Alexandria, consilierilor educativi din unitățile de învățământ, elevilor de liceu de la clasele de filologie, cetățenilor de onoare ai municipiului, dar și altor categorii de tineri, în cazul în care normele sanitare vor permite desfășurarea acestor manifestări la capacitatea maximă a spațiului utilizat, în condițiile pandemiei generate de COVID-19.

Organizatorii își rezervă dreptul de a opera unele modificări, impuse de evoluția evenimentelor.

Prin participarea la evenimente, participanții se obligă să respecte normele în vigoare privind măsurile de protecție împotriva COVID-19. Organizatorii vor respecta toate recomandările emise de instituțiile abilitate privind gestionarea pandemiei de COVID-19 și va putea limita accesul în centrul multifuncțional în situația în care recomandările impuse vor fi de natura respectării numărului de locuri privind capacitatea spațiului utilizat. Nerespectarea acestora sau a indicațiilor organizatorilor, în acest sens, duce la evacuarea participanților.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.