S-au săturat de promisiuni şi cred că nu vor veni curând vremuri mai bune. Urmaşii lui Moromete din Siliştea Gumeşti îşi duc traiul de pe o zi pe alta şi regretă anii dinainte de 90 când majoritatea aveau locuri de muncă în Roşiorii de Vede, Piteşti sau Bucureşti. Mulţi au părăsit satul, au plecat în Spania să culeagă căpşuni, în Italia sau cine ştie pe unde, după o pâine mai bună. Cei care au rămas trăiesc din munca câmpului care nu le aduce cine ştie ce câştiguri sau lucrând cu ziua pe la vecini. Seara sau încă de dimineaţă în zilele de sărbătoare se adună la “cârciuma lu Bucureşteanu”, în fosta Poiană a lui Iocan, unde mai stau de vorbă la o bere, o ţuică sau un vin.
Aşa s-a întâmplat şi duminica aceasta, când imediat după ora zece oamenii au început să adune la cârciuma lui Bucureşteanu. Unii doar în trecere, să-şi ia ceva rece în drum spre câmp unde lucrau la semănatul porumbului, întârziat de timpul ploios de până acum, alţii hotărâţi să petreacă mai multe ore luând pulsul în ceea ce priveşte alegerile europarlamentare. “Ai fost, mă, la vot?”, strigau după câte unul care mai trecea pe stradă. “N-am fost, mă!”, venea imediat răspunsul. “Să-ţi fie ruşine!”, nu întârzia replica să apară.
“De ce să-mi fie, mă, ruşine, nu avem bani să ne luăm o pâine sau o sticlă de ulei. Ei face burta mare şi noi murim de foame”, răspundea omul supărat.
“Nu vreau să mă mai duc, nu vreau să-i mai votez, ne minte ca pe dracu, ne minte toţi”, spune Oiţa a lu Mitică a lu Usturoi, care trecea pe uliţă cu o boccea de iarbă pentru vite.
Puţini erau cei care ajunseseră deja să voteze şi tot puţini erau şi cei care aveau intenţia să meargă mai târziu. Să lenevească pe terasa Cârciumii lui Bucureşteanu, cu o bere în faţă, un pahar de ţuică sau de vin, sau chiar cu o cutie de coca cola sau de fanta, li se părea cel mai potrivit lucru la acel moment. Discuţiile s-au încins. Al lui Boţoghină, al lui Ţugurlan, al lui Ţigănilă, nepoţi ai celebrelor personaje din romanul lui Marin Preda, Badea Dogaru, Olteanu Ion, Grigore al lui Ciobanu, al Mariţii, sunt câţiva dintre cei care s-au adunat pe terasă. Cei care votaseră, deşi nu păreau prea optimişti, sperau că europarlamentarii vor face ceva pentru ţară. “Să ia ei mai mulţi bani de acolo pentru investiţii. Să facă podul de la vale, să asfalteze drumul din fonduri europene. E bine să avem oameni acolo care să lupte pentru noi. Nu vedeţi că dacă nu ai relaţii nu faci nimic. Pleci bou şi vii vacă!”, a concluzionat unul dintre săteni.
Majoritatea erau însă pesimişti şi credeau că nimeni şi nimic nu îi va mai scoate din sărăcie. “Nici Moromete dacă mai trăia nu s-ar fi dus la vot, după cum a trăit în sărăcie. La ce să voteze, să o ducă mai rău, că nici la bine nu ne mai ducem”, a spus unul dintre ei.