Eveniment

Tânăr din Gălăteni, prins de polițiști după ce a lovit un biciclist și a fugit de la locul accidentului

Un tănăr în vârstă de 20 de ani, din Gălăteni, ce conducea o mașină pe raza municipiului Alexandria, a lovit un biciclist care aștepta să treacă strada, după care a părăsit locul accidentului. Oamenii legii l-au găsit după aproximativ două ore, pe raza localității de domiciliu.

Biciclistul lovit a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar șoferul fugar s-a ales cu dosar penal pentru “vătămare corporală din culpă” şi “părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

Potrivit IPJ Teleorman, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată luni, 2 septembrie, în jurul orei 18.00, prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în jurul orelor 17:53, la intersecţia stăzilor C. Brâncoveanu cu Al. Ghica, din Alexandria, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești, iar autorul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În urma sesizării, echipa operativă din cadrul Biroului Rutier Alexandria a efectuat cercetări, oamenii legii stabilind că, în timp ce un tânăr în vârstă 20 de ani, din comuna Gălăteni, conducea un autoturism pe str. Constantin Brâncoveanu, din direcția str. Cuza Vodă către râul Vedea, la intersecţia cu str. Alexandru Ghica, a efectuat virajul la stânga către str. București, moment în care a acroșat cu partea laterală dreapta a autoturismului un bărbat în vârstă de 59 ani, din Alexandria, care se afla lângă bicicletă și aștepta să traverseze str. Alexandru Ghica.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat de polițiști după aproximativ două ore pe raza localității Gălăteni.
În urma accidentului, a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă” şi “părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.