Polițiștii Serviciului Rutier Teleorman au acţionat la acest sfârșit de săptămână pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, în acest sens fiind aplicate 73 de sancțiuni contravenționale în valoare de 34700 lei. De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere.
Printre neregulile constatate, se numără cazul unui tânăr de 17 ani, din Zimnicea, depistat conducând un autoturism, deși nu avea permis de conducere. Pe lângă faptul că era minor și nu avea drept de a conduce, era și sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Teleorman, minorul a fost depistat de polițiștii teleormăneni în noaptea de 18.02.2017 în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 506 pe raza comunei Bragadiru, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul aparatului alcooltest indicând o valoare de de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Minorul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge și i-a fost întocmit dosar penal. (C.P.)