Luni dimineața, pe raza localității Orbeasca de Sus s-a produs un accident rutier între un TIR și un autoturism, pompierii fiind anunțați de posibilitatea existenței a două victime, dintre care una încarcerată. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un SMURD și un echipaj al […]
Etichetă: pompieri
În plin sezon rece, incendiile de vegetație uscată, de multe ori provocate intenționat, dau bătăi de cap pompierilor
Pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină la nouă incendii de vegetație uscată, într-un interval de trei zile, deși, având în vedere că suntem în plin sezon rece, ar fi trebuit ca astfel de evenimente să nu mai apară în număr așa de mare. Incendiile, cele mai multe izbucnite […]
Elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”, în practică la ISU Teleorman
Șapte elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” din Boldești își desfășoară, de joi, 6 ianuarie 2022, stagiul de practică în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” Teleorman, timp de patru luni de zile. “Cu sprijinul și sub îndrumarea tutorilor profesionali cu experiență, […]
Două incendii de locuință în 24 de ore, provocate de coșurile de fum defecte
Ca în fiecare sezon rece, coșurile de fum defecte reprezintă un real pericol pentru cetățeni și le dau bătăi de cap pompierilor, în ciuda numeroaselor recomandări pe care aceștia le fac pentru evitarea unor potențiale tragedii. La sfârșitul săptămânii trecute, au avut loc două incendii provocate de deficiențe ale coșurilor […]
Misiune contracronometru / Căutată de pompieri, polițiști și jandarmi, o femeie a fost găsită după două ore, cu ajutorul camerei de termoviziune
Miercuri seară, o femeie de aproximativ 57 de ani, din localitatea Călmățuiu de Sus, cunoscută cu probleme medicale, a plecat de acasă fără ca membrii familie să cunoască destinația sa ori alte informații care să conducă la găsirea rapidă a acesteia. La lăsarea întunericului, văzând că femeia nu s-a mai […]
63 de voluntari, pregătiți să intervină alături de pompierii militari teleormăneni
Un număr de 63 de voluntari au trecut prin programul de pregătire derulat la nivelul ISU „A.D. Ghica” Teleorman – „Salvator din Pasiune”, iar acum au dobândit cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a fi salvatori de încredere în cadrul comunităților din care fac parte. În data de 05 decembrie este […]
Incendiu la o casă din satul Coșoteni / Fiul proprietarilor, cunoscut cu probleme psihice, ar fi pus focul intenționat
Un incendiu a izbucnit vineri seara la o casă, în satul Coșoteni, comuna Vedea. La fața locului au intervenit pompierii militari roșioreni, cu două mașini de stingere și o ambulanță SMURD. Focul se manifesta la nivelul acoperișului, realizat din astereală din lemn și țiglă, pe cca. 50 m. Au mai […]
La Slobozia Mândra se va operaționaliza un nou punct de lucru al pompierilor
În curând, în localitatea Slobozia Mândra se va operaționaliza un nou punct de lucru al pompierilor teleormăneni care să asigure intervenția rapidă în acea zonă, știut fiind faptul că distanța față de subunitatea din Turnu Măgurele în raionul de intervenție în care se regăsește este una destul de mare. “Aici […]
Pompier distins cu „Emblema de onoare” și avansări în grad la ISU Teleorman
Mai mulți dintre pompierii salvatori români, care s-au remarcat pe timpul misiunilor încredințate prin salvarea de vieți omenești sau prevenirea unor situații cu urmări grave, au fost recompensați de ministrul afacerilor interne, Ion-Marcel Vela, în cadrul unui ceremonial militar-religios dedicat Zilei Pompierilor din România, ce a avut loc luni, 14 […]
Incendiile de vegetație uscată au dat de furcă pompierilor teleormăneni la final de săptămână
Pompierii militari au avut, la final de săptămână, nu mai puțin de 165 de intervenții, dintre acestea 45 fiind incendii: 5 de locuințe/anexe gospodărești și alte 40 de vegetație uscată, gunoi menajer și miriști, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman. Potrivit sursei citate, în ultimele trei zile, […]