Etichetă: alcool la volan

Eveniment

Polițiștii din Roșiori de Vede, sesizați prin 112 pentru că o mașină era oprită în mijlocul drumului / Șoferul, care avea alcoolemie 1,65 mg/l, s-a ales cu dosar penal

Joi, 21 iulie a.c., orele 11:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au fost sesizați prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza municipiului  Roșiori de Vede, județul Teleorman, o persoană a oprit autoturismul pe mijlocul carosabilului. La fața locului s-au […]

Eveniment

Șoferi beți la volan, depistați constant de polițiștii rutieri

În 24 de ore,  în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 43 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.775  lei  și au retras 1 certificat de înmatriculare. Dintre acestea, 31 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 sancțiune pentru lipsă inspecție tehnică periodică, […]

Eveniment

Bărbat de 31 de ani din Gratia, la închisoare pentru infracțiunea de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri au desfăşurat activităţi specifice pe linia persoane urmărite/dispărute-căutate în județul Teleorman, ocazie cu care a fost depistat pe raza comunei Gratia, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Gratia, județul Teleorman, pe numele căruia Judecătoria Videle a […]

Eveniment

Șoferi băuți, drogați sau fără permis, depistați în trafic de polițiști

În urma acțiunilor derulate, la sfârșitul săptămânii, de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman, au fost constatate 8 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice la regimul rutier, aplicate 132 de sancțiuni contravenționale, reținute 22 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni au […]

Eveniment

Șoferi băuți, depistați în trafic de oamenii legii

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au acționat, vineri, în vederea prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere cauzate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice. În timpul acțiunii, oamenii legii au depistat un bărbat de 34 de ani, din Orbeasca, în timp ce conducea […]