În urmă cu mai bine de trei ani mă aflam în Transilvania, în apropiere de Orăştie. Am profitat şi am făcut un mic ocol, ca să merg din nou la Sarmisegetuza. Când am ieşit din Orăştie, mi-am amintit de cuvintele academicianului Octav Onicescu: „Tinerii români trebuie să meargă cel puţin o dată în viaţă să vadă mai întâi Sarmisegetuza, iar după aceea, Columna lui Traian”. Era anul 1984, iar dorinţa academicianului putea fi respectată numai pe jumătate. Cu cetatea dacică mai mergea, dar cu monumentul de la Roma, deloc. Pentru că nu mi s-a dat voie să merg în „Cetatea eternă”, am compensat mergând de mai multe ori la Sarmisegetuza.
De fiecare dată, pe drumul către Grădiştea Muncelului eram convins că sunt un privilegiat, pentru că mă trag şi din daci, despre a căror civilizaţie spirituală, deocamdată, noi, oamenii de rând, nu ştim mai nimic. Cel mai
mult mă fascinează alcătuirile sacre. „Marele calendar rotund” şi precizia cu care măsoară timpul, şi mă înciudam puţin pentru că toată lumea vorbeşte despre calendarul mayaşilor şi aproape nimeni de al nostru, deşi este la
fel de precis, Micul sanctuar circular sau Sanctuarele dreptunghiulare. Cel mai mult mă uluia însă micul pârâu artificial, a cărui albie înconjoară Calendarul din lemn. Ce semnificaţie o avea el?
Ultima oară când am fost la Sarmisegetuza, acum mai bine de trei ani, m-am îndurerat. Am găsit acest veritabil act de identitate al meu în lume, grav deteriorat. „Găsit” este foarte corect, pentru că aflarea drumului către
cetate este o adevărată aventură. Nu există nici un fel de indicatoare.
Drumul, nu mai lung de optsprezece kilometri din Orăştie este un coşmar. Suprafaţa Lunii este autostradă în comparaţie cu el. Pare un poligon de testat rezistenţa tancurilor. Am făcut cu maşina pe cei optsprezece
kilometri, mai bine de două ore. Dar cel mai dureros este ceea ce se află în interiorul zidurilor. Toate, absolut toate sanctuarele sunt deteriorate. Acolo unde fiecare pietricică, fiecare bucăţică de lemn, înălţimea fiecărei
terase are o semnificaţie aparte, atât prin dimensiuni, cât şi prin locul unde a fost aşezată, zac nişte mormane. De lemn, smulse din Calendarul din lemn, dar şi blocuri de ardezie sau calcar, smulse din restul altarelor. În
ultimii ani, Sarmisegetuza a fost distrusă, crede eu, cu bună ştiinţă, mai rău decât au făcut-o romanii. M-am revoltat împotriva diriguitorilor de la Ministerul Culturii. Cine credeţi că era ministru al culturii pe atunci? Un
membru al UDMR, cooptat pe atunci de Emil Boc la guvernare, pentru stabilitatea ţării.
Acum, UDMR este din nou la guvernare, chemaţi de Victor Ponta, tot pentru stabilitatea ţării. Şi au din nou Ministerul culturii.
Oare cum vom spune şi cum vom scrie Sarmisegetuza? Pentru stabilitatea ţării.
