Tuse, dureri în gât, secreţii nazale apoase şi febră sunt simptome întâlnite atât în cazul răcelii, cât şi al gripei sezoniere. Potrivit medicilor, ambele afecţiuni manifestă aproape aceleaşi simptome, dar starea generală a organismului este slăbită doar atunci când a fost contractat un virus gripal. Astfel, răceala debutează cu stări de oboseală, strănut, tuse, dureri în gât şi nas înfundat. Este posibil să apară şi febra.
Gripa debutează brusc, cu febră de până la 40 de grade Celsius. Febra este însoţită de stări de slăbiciune şi oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri musculare, dureri puternice de cap şi oculare. În acest caz, vaccinarea antigripală face parte din măsurile de prevenire şi control a afecţiunilor respiratorii care, pe parcursul săptămânii trecute, au fost de ordinul sutelor de cazuri.
În ceea ce priveşte supravegherea evoluţiei îmbolnăvirilor în sezonul rece, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman precizează că în cea de-a treia săptămână de raportare, perioada 19 – 25 octombrie 2015, numărul bolnavilor cu viroze respiratorii, chiar dacă a scăzut puţin comparativ cu săptămâna anterioară, a atins totuşi 837 de cazuri de viroze, iar în cazul pneumoniilor îmbolnăvirile au crescut de la 185 la 231 de cazuri.
Valorile cele mai ridicate au fost înregistrate în rândul preşcolarilor, elevilor, precum şi în rândul persoanelor active. Din spusele reprezentanţilor instituţiei medicale, deşi frecvenţa îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii a scăzut, severitatea îmbolnăvirilor exprimată prin gradul de spitalizare a înregistrat o uşoară tendinţă de creştere faţă de săptămână anterioară. Şi în cazul pneumoniilor, îmbolnăvirile au predominat la aceleaşi grupe de vârstă, gradul de spitalizare fiind mai mare comparativ cu săptămâna anterioară de raportare. Comparativ cu anul trecut, numărul îmbolnăvirilor este mai mult decât dublu, atât în cazul virozelor respiratorii, cât şi în cazul pneumoniilor. (C.P.)