Partidele politice trec printr-o criză acută de lideri la toate tipurile de organizaţii. În ultimul timp, se autointitulează lideri tot felul de profitori, în timp ce oamenii cu experienţă şi viziune sunt marginalizati.
Un lucru normal, de altfel, în viziunea celor care consideră că o luare de poziţie nu trebuie apreciată, ci, mai degrabă, sancţionată. Nu se mai pune problema opiniilor în interiorul partidului, ci se obişnuieşte ca nemulţumirile să fie strigate pe la colţuri. Drept rezultat, conflictele mocnite din interiorul partidelor ies, din când în când, la suprafaţă.
Când te erijezi în liderul suprem al unui partid politic, vine o zi în care ajungi la concluzia că, pe lângă tine, ai nevoie şi de oameni care să-ţi aducă electoratul mai aproape, în acest sens exemplele fiind numeroase, de la persoane publice, până la intelectuali.
Însă, ca lider politic, ai nevoie şi de oameni care să deţină şi alte calităţi necesare unei reuşite electorale, mai exact de oameni potenţi din punct de vedere financiar, care sunt dispuşi să investească serios în promovarea ta ca lider, dar şi a partidului pe care-l reprezinţi, atât în activităţile curente ale partidului, cât, mai ales, în campaniile electorale. Iar aceştia se arată, de cele mai multe ori, disponibili să contribuie pentru binele partidului.
Evident, cum nimic nu e gratis pe lumea asta, colaboratorii aşteaptă, în schimb, recompense, cuantificate în funcţii. Şi aşa ajung să acceadă pe poziţii-cheie oameni fără strop de expertiză în vreun domeniu. Iar liderul politic alege să susţină politicieni slabi, dar cu buzunare grase, personaje mediocre, interesate să câştige cu orice preţ. (Violeta Mocanu)
