Eveniment

Suspiciuni de consum ilicit de energie electrică / 49 de cazuri, identificate în Teleorman, în perioada octombrie-decembrie 2021

Operatorul de distribuție de energie electrică din județele Teleorman, Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea a derulat, în perioada octombrie – decembrie 2021, 5330 de controale pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice. În urma verificărilor, în cele șapte județe au fost identificate 450 de cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, dintre care 49 au fost la nivelul județului Teleorman. Cele mai multe astfel de situații au fost întâlnite în județele Dolj – 136 și Olt – 115.

Reprezentanții Distribuție Oltenia atrag atenția că fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrică a consumatorilor. Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative.

În plus, consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice și respectând prevederile legale în vigoare.

Totodată, sustragerea de energie constituie infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoare: în baza articolului 228 din Codul Penal și a Legii nr. 123/2012 “Legea energiei electrice”: “(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Operatorul de distribuție a energiei electrice va realiza controale periodice pe teren, însă consumatorul trebuie să verifice periodic propriul sistem.

Acțiunile de verificare se vor derula în colaborare cu organele de specialitate ale Poliției pe linia prevenirii și combaterii caracterului infracțional al faptelor. În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalațiilor energetice, executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.