Eveniment

Furt de echipamente de protecție și dezinfectanți, la substația Zimnicea a Serviciului de Ambulanță

UPDATE: Informația este confirmată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, care transmite că este în lucru un dosar penal întocmit pentru delapidare, fals intelectual și uz de fals.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că, pe parcursul anului 2020, angajați ai Serviciului de Ambulanță Teleorman – Substația Zimnicea și-ar fi însușit materiale dezinfectante și de protecție din gestiunea instituției la care sunt angajați, facem precizarea că la acest moment, la nivelul Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice Teleorman se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și uz de fals, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, transmit reprezentanții IPJ Teleorman.

Un angajat al Serviciului de Ambulanță – substația Zimnicea s-a gândit că n-ar strica să facă niște bani, frumoși în vreme de pandemie. Așa că omului i-a venit ideea să fure măști, mănuși, dar și dezinfectanți de la locul de muncă, cel mai probabil cu intenția de a le vinde, ulterior, la un preț deloc de neglijat. Și asta în timp ce salvatorii din prima linie se plâng din ce în ce mai des, pe la colțuri sau chiar autorităților, că nu au echipamentele necesare pentru a-și face treaba.

Informațiile ne-au fost furnizate chiar de surse din interiorul instituției și înțelegem și că substația Zimnicea a Serviciului de Ambulanță a fost deja “vizitată” de oamenii legii, care au și găsit un fișet burdușit cu echipamente de protecție și dezinfectanți, pe care angajatul avea intenția să le scoată din instituție și să le valorifice.

Pentru a afla amănunte despre „afacerea” pusă la cale de angajatul de la substația Zimnicea, am contactat-o telefonic pe Diana Vasile, managerul Serviciului de Ambulanță Teleorman. Aceasta ne-a spus că nu are cunoștință despre o astfel de problemă ivită la Zimnicea, dar că, dacă există o astfel de situație, cei responsabili vor da explicații și vor fi luate măsurile ce se impun. Mai mult, spune Diana Vasile, Serviciul de Ambulanță are tot ce-i trebuie pentru a face față situației dificile prin care trece județul în această perioadă.

Lăsând la o parte managerul care nu știe lucruri de care se plâng reprezentanților mass-media angajați din ograda sa, așteptăm o reacție a autorităților competente pe acest subiect, pentru a înțelege dacă au fost luate măsuri în ceea ce-l privește pe angajatul Serviciului de Ambulanță sau dacă, până și în vreme de pandemie, fiecare poate face ce-l taie capul, chiar cu prețul sănătății celorlalți.

One Comment

  1. Pingback: Un angajat al Serviciului de Ambulanţă a furat măști, mănuși și dezinfectant din gestiune - BotosaniNews.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.