Economie

Subvenție pentru cultura de usturoi și în anul 2021: termen cereri, acte necesare, condiții, plăți

Producătorii agricoli care cultivă cu usturoi pe cel puţin 3.000 mp şi obţin o producţie de cel puțin 3 kg la fiecare 10 metri pătraţi, vor putea încasa până la 3.000 de euro pe hectar, potrivit schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, aprobată de Executiv.

Condițiiie de accesare a ajutorului de minimis, pentru anul 2021, sunt aceleași ca în anul 2020, transmit reprezentanții Direcției pentru Agricultură Teleorman. Astfel, beneficiarii schemei trebuie să fie persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit normelor în vigoare; producătorii agricoli persoane juridice.

Cererea de înscriere în program se depune până pe data de 15 mai, la sediul Direcției pentru Agricultură Teleorman, iar acesta va fi însoțită de: copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/ Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a/al B.I./C.I. a/al împuternicitului persoană fizică după caz; dovadă cont activ bancă/trezorerie; adeverinţa, în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafaţa de teren utilizată de solicitant în anul de cerere, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului; declaraţie pe propria răspundere; declaraţie de consimţământ; copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere, din care să rezulte suprafeţele cultivate cu usturoi în anul 2021.

Perioada în care se va realiza valorificarea producţiei, este 15 iunie – 22 noiembrie, iar termenul de depunere a documentelor justificative, este până la data de 29 noiembrie, mai transmit reprezentanții Direcției pentru Agricultură Teleorman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.