În goana după funcţii, actorii politici uită, de cele mai multe ori, de groapa săpată pentru adversar în care-şi găseşte sfârşitul chiar groparul. Nu există demnitate sau cuvânt, decât poate în cazuri izolate şi în doze foarte mici. Dar, faptul că după o luptă electorală este asigurat un fotoliu confortabil şi cald pentru cel puţin patru ani de zile, pare să compenseze lipsa oricărui principiu moral.
Te-ai ales cu preşedinţia unui partid, să zicem, şi ai atitudinea unei femei care tocmai şi-a achiziţionat kit-ul unui raft de perete, cu care nu prea ştie ce să facă.
N-a fost greu să te alegi cu funcţia, mai greu este să orbecăi într-o lume pe care credeai că o stăpâneşti, dar pe care realizezi că o cunoşti tot cam la fel de bine pe cât cunoaşte femeia noţiunea de diblu, atât de necesar montatului raftului în perete.
Încerci să încropeşti o echipă, în care ar trebui să existe un obiectiv comun, să zicem câştigarea unei primării anume sau a majorităţii în Consiliul Judeţean, că tot se apropie alegerile, iar formaţiunile politice au intrat în febra specifică anilor electorali.
La suprafaţă, lucrurile merg ca unse. În spatele scenei însă, te gândeşti cum să ataci, pe cine să mai elimini şi ce strategii să mai aplici pentru ca ceilalţi să-ţi ştie mai degrabă de frică decât să te respecte.
Dar timpul trece şi te încurci în jocuri de culise şi mai nimic nu pare să-ţi iasă. Realizezi că mergi pe nisipuri mişcătoare, iar colaboratorii încep să dispară, unul câte unul. Nu reuşeşti să atragi nicio personalitate marcantă în echipa ta, deşi te-ai lăudat că achiziţiile făcute în urma discuţiilor mai mult sau mai puţin secrete, sunt dintre cele mai selecte.
Ce-ţi rămâne de făcut? Să-ţi recunoşti limitele, să te retragi şi să laşi locul unuia mai pregătit decât tine sau să continui să sapi gropi în care, până la urmă, o să sfârşeşti inevitabil. (Violeta Mocanu)
Exclus!N/ai sa vezi asa ceva, pentru ca, spunea Cioran, fiecare tinde spre limita incompetentei lui!