Eveniment

Ştefănel Marin, turneanul de la cârma Capitalei, le-a oferit o casă copiilor rămaşi orfani în urma incendiului de la Colectiv

orfaniSeara zilei de 30 octombrie s-a dovedit a fi seara fatidică în care cei aproximativ 500 de tineri care petreceau în clubul Colectiv din Capitală au văzut ce înseamnă infernul. Artificiile lansate în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity au aprins buretele care înconjura unul dintre stâlpi, iar în câteva secunde şi tavanul a luat foc.

La trei zile de la întâmplarea care a îndoliat întreaga ţară, bilanţul este unul care nu mai lasă loc cuvintelor: 30 de morţi şi peste 130 de persoane sunt internate în 11 spitale din Capitală, printre care Spitalul de Arşi, Spitalul Universitar, Spitalul Bagdasar-Arseni, Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Militar. Iar autorităţile susţin că numărul deceselor ar putea creşte dramatic.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în din clubul Colectiv se află şi femeia de serviciu a localului, care în seara de vineri  ţinea locul unei colege ce anunţase că nu poate veni la serviciu. În urma văduvei de 38 de ani au rămas cinci copii, de care trebuie să se ocupe autorităţile.

Iar autorităţile n-au întârziat să o facă, astfel că, primarul interimar al Capitalei, turneanul Ştefănel Marin (UNPR), a decis să doneze din partea Primăriei un apartament cu trei camere celor cinci copii care au rămas orfani în urma tragediei din Colectiv.

Copiii rămaşi orfani sunt şi în atenţia Ministerului Muncii, astfel că, la nivelul ministerului s-a luat decizia că aceştia vor fi crescuţi de mătuşa lor, care îi va lua în plasament. Totodată, ei vor primi de la stat o alocaţie de 600 de lei pe lună, pentru a-şi putea continua studiile. (Violeta Mocanu)

*FOTO – locuinţa in care copiii au stat cu mama lor până la producerea tragicului eveniment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.