Sport

Stan Prodan a votat pentru tăierea rentei viagere a lui Mircea Sandu – “Federaţia se îndreaptă spre normalitate!”

Unul din subiectele arzătoare ale fotbalului românesc la acest moment, este legat de tensiunea existentă la nivelul Federaţiei române de fotbal. Relaţia preedintelui Răzvan Burleanu cu o parte din membrii afiliaţi, partizani ai lui Mircea Sandu, alimentată într-un fel şi de presă, au atras numeroase comentarii. Despre actuala situaţie de la FRF, despre modul în care vede lucrurile noul şef al FRF, am purtat o discuţie cu preşedintele din teritoriu, din Teleorman, Stan Prodan. Acesta a vorbit deschis despre impresia pe care a lăsat-o Burleanu în patru luni de mandat, dar şi despre ceea ce crede vizavi de retragerea rentei viagere a fostului şef al federaţiei.

 

Despre FRF – Burleanu vs. Sandu

“În momentul de faţă, eu cred că toţi cei implicaţi în activitatea fotbalistică din România au acceptat că trebuie să se intre într-o stare de normalitate. Eu rămân surprins de capacitatea acestui tânăr, care are doar 30 de ani şi vrea să asaneze pe cât posibil fotbalul românesc. Chiar cu prilejul zilei lui de naştere, a cerut echipelor să nu-i aducă absolut nimic, în nici un caz nu vrea să se mai practice acele obiceiuri, când cei aserviţi vechiului regim veneau cu sacoşa în mână la federaţie, cu cadouri, de ziua preşedintelui… n-am fost implicat, pentru că n-am fost într-o relaţie prea bună cu vechea conducere a federaţiei, n-aş putea să vorbesc, dar am aflat despre acele lucruri din presă. În schimb, preşedintele Burleanu chiar le-a cerut delegaţilor să nu-l mai sune, nici mailuri sau telefoane să nu-i trimită, invocând faptul că, dacă vor să-i spună La mulţi ani în sinea lor, este suficient. Cât priveşte starea de spirit de la federaţie, ea se îndreaptă spre normalitate, pentru că ceea ce a fost până acum, eu cred că n-a fost Federaţia română de fotbal, a fost un SRL particular… Când am văzut acele prime de 840.000 euro net, să iei pentru procesul Loteria, mi se par nişte sume incredibile, inimaginabile, cum poţi să iei asemenea prime! Nu sunt eu în măsură să fac o analiză, dar pot să fac simple comentarii, iar actuala conducere a FRF se îndreaptă spre un drum bun şi cred că în anii viitori vom culege roadele, pentru că numai o activitate corectă, concretă şi bazată pe respectarea regulamenului şi a statutului poate să ducă la performanţe, inclusiv la nivelul echipei naţionale şi a naţionalelor de juniori, la care, în momentul de faţă suntem la pământ. Vreau să spun câteva cuvinte despre acest preşedinte, pe care nu ştiu cine l-a găsit şi eu nu credeam că poate să fie un om atât de capabil la 30 de ani. Este un timp coerent, cu idei despre fotbal, care găseşte explicaţii, care ştie şi este implicat pentru asanarea fotbalului românesc. Eu cred că în scurt timp îşi vor da seama de acest lucru chiar şi opozanţii lui Răzvan Burleanu, că preşedintele actual are gânduri bune, idei bune şi cred că aceste lucruri se vor concretiza cu rezultate pozitive la toate nivelurile”.

 

Despre tăierea rentei viagere a lui Mircea Sandu

“Da, mi se pare normal să fiu de acord cu tăierea rentei, în condiţiile în care în acel contract de rentă viageră sunt nişte clauze şi condiţii de necrezut. Eu ştiu că preşedintele statului are casă de protocol pe toată durata vieţii, are salariul echivalent cu al preşedintelui în funcţie şi serviciu de pază asigurat. Or, la domnul Mircea Sandu, pe lângă renta de 5000 euro pe lună, el avea secretară, consilieri cu salarii stufoase, maşină cu toate cheltuielile, cheltuieli cu întreţinerea lui pe toată durata vieţii, clauze de reziliere de 500.000 euro… sunt sume incredibile, de neînchipuit pentru noi, în ţara asta în care sunt copii care n-au bani să meargă la şcoală, sunt oameni care n-au ce pune pe masă, iar noi dăm banii ăştia unei singure persoane, care a fost plătită, la urma urmei, pentru activitatea sa. Eu cred că, dacă domnul Mircea Sandu are un dram de decenţă, ar fi bine să se ducă la federaţie şi să rupă acel contract, spunând că a fost o gafă pe care şi-o asumă şi o regretă, prin semnarea lui”.

A consemnat Bogdan Pană

5 Comments

  1. observator

    Corect spune cel care se identifica cu cineva,pupatul in cur este o meserie bine platita. Nesimtitul asta de Prodan la pupat pe Sandu permanent,pana cand si-a dat seama(surprinzator ca mai si gandeste)ca nu mai se poate folosi de el si acum are nesimtirea sa-l critice,crezand ca inlocuitorul lui Sandu il va aprecia!Nu Prodane, pupimcuristii,vor da socoteala la timpul potrivit pentru acest comportament.Si vedeti dragi cititori ca fenomenul se observa la mai multe persoane.Daca comentatorul care se semneaza cu Voicila este adevarat,la fel si acesta se comporta in aceeasi maniara sperand ca ii va fi de folos Prodan acolo unde el antreneaza.

  2. Avem cel mai bun fotbal..se vede ca avem o singura echipa la liga 3..si aia abia acum…dupa multi ani de zile…frumos campionat are prodan…Chiar si arbitrii de calitate scoate pe banda rulanta…

    • Poate fotbalul e cum e, dar arbitrii trebuie sa te duca un pic capu(nu mult) incat sa ti dai si tu seama ca exista o Comisie judeteana pt arbitrii, care si aia are un presedinte prietene, asa ca el ar trebui sa se ocupe de arbitrii, nu Prodan. Seara faina

  3. Corecta pozitia lui Prodan renta si clauzele depaseau bunul simt. Din cate stiu nu s-a votat in adunarea generala renta ci doar calitatea de presedinte de onoare. Prodan contribuie de ani buni la calitatea fotbalului de Liga 4, avem cel mai bun campionat din sudul tarii.

  4. Pai domnule Prodan…cand a fost vorba sa votezi pentru renta asta…de ce ai votat?Acum nu mai e corecta?Mereu ai pupat dosuri…sa ramai pe functie…Rusineee!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.