De marţi, 19 ianuarie a.c., lotul echipei Sporting Turnu Măgurele a reluat pregătirile pentru noul sezon competiţional, în Alexandria. De fapt, în aceste zile, echipa se pregăteşte pe aleile din pădure, însă în zilele următoare (poate chiar de joi) se vor continua alergările pe pista stadionului Municipal. “Am promis noi că vom curăţa pista stadionului”, a spus preşedintele/finanţator al turnenilor, Valter Rafini, care înţelege situaţia mai dificilă, cauzată de zăpada căzută în ultimele zile. Cu acest prilej, turnenii au prezentat şi noul antrenor al echipei Dan Oprescu (ex-Inter Olt Slatina), care a venit la Turnu Măgurele cu mai mulţi jucători de la liderul seriei a 3-a. Prima discuţie cu tehnicianul oltean, s-a desfăşurat chiar la Pădurea Vedea, într-un cadru de iarnă autentică, iar jucătorii au urmat un program de alergări aproape o oră. În acest timp, antrenorul Oprescu s-a întreţinut cu preşedintele clubului turnean, cu directorul executiv Dan Niţu, şi s-a arătat optimist că obiectivele propuse prin venerea la Sporting Turnu vor fi realizate.
“Deocamdată este foarte frumos, chiar dacă este frig, este plăcut pentru antrenament… Ce să spun, oamenii de la Turnu Măgurele au fost foarte primitori şi sperăm să facem o treabă cât mai bună. Aşa cum le-am spus băieţilor în vestiar, la final, când se va trage linie, noi să fim cei care ne bucurăm de promovare în Liga a 2-a, acesta este obiectivul propus, de-asta am venit aici, să urcăm în eşalonul superior!”, a fost prima declaraţie în calitate de antrenor la Sporting Turnu Măgurele a lui Dan Oprescu.
Acesta a condus primul antrenament în Pădurea Vedea, din Alexandria, supervizând pregătirea fizică, în grupul de jucători care alergau pe aleile îngheţate regăsindu-se şi câţiva din jucătorii veniţi de la Inter Olt Slatina: Bobi Verdeş, Ciprian Dinu, Adi Popa, Precup, Mincă şi Preda. În ce îl priveşte pe Kovalski, acesta a fost învoit motivat, deoarece trenul cu care urma să ajungă în Alexandria a avut întârziere foarte mare, iar clubul este în căutare şi de alţi jucători, un accent deosebit punându-se pe juniori. “Suntem în căutare intensă de juniori, dar conducerea clubului este şi în discuţii cu câţiva jucători exprimentaţi, care ne pot ajuta pentru îndeplinirea obiectivului!”, a mai spus antrenorul Oprescu, cel care n-a vrut să comenteze prea mult situaţia de la Slatina, însă a confirmat că “echipa în mod cert se va retrage din campionat, din motive financiare!”
Rafini: «Este o oportunitate şi pentru el, şi pentru noi, această mutare!»
Despre venirea lui Dan Oprescu pe banca echipei Sporting Turnu Măgurele, finanţatorul clubului turnean, preşedintele Valter Rafini, a ţinut să spună foarte clar care au fost împrejurările legate de această mutare. Iată declaraţia lui Valter Rafini după instalarea ca antrenor principal a lui Dan Oprescu: «E clar că Dan Oprescu a ajuns la noi datorită conjuncturii, Inter Olt este liderul autoritar la seriei, cu puncte multe faţă de următoarele clasate, iar acest lucru spune multe, dar şi datorită situaţiei din Slatina, iar pentru el a fost o oportunitate oferta noastră, de a veni la Turnu Măgurele. Eu consider că este o oportunitate şi pentru noi, să dăm o şansă foarte mare echipei din Turnu Măgurele, Teleormanului, să încercăm să evoluăm la un nivel mai înalt chiar din acest an, prin venirea acestuia, dar şi a altor jucători cu experienţă».
B.Pană