Cu o săptămână înaintea primei etape de campionat în Liga a 3-a, Sporting Roşiorii de Vede şi-a epuizat seria jocurilor de verificare din această vară. Ultimul meci s-a disputat vinerea trecută, în nocturnă, pe terenul formaţiei Atletic Bradu (viitoare adversară în campionat), iar echipa antrenată de Cristi Negru a pierdut la limită, scor 2-1 pentru argeşeni. Primul gol al meciului a fost înscris de V. Rada, roşioreanul adus la echipă acum o săptămână, însă gazdele au revenit şi au întors rezultatul până la final. Cu acest prilej, în echipa roşioreană a debutat încă un jucător, adus în ultim moment (Mohora), însă componenţa finală a lotului de la Sporting probabil că va fi cunoscută în aceste zile.
În ultimul joc de verificare, disputat contra echipei Atletic Bradu, antrenorul Cristi Negru a mizat pe următorii jucători: Eduard Butoi, Mitică Moşteanu, Ion Sitaru, Liviu Floricel, Marian Dicu, Stoichiţoiu, Vâlcică, Victor Rada, Iulian Urâtu, Cristi Priescu, Bâră.
B. Pană
Bai nene,daca Sporting Rosiori,a promovat in Liga 3-a,ar fi cazul sa scrieti mai mult despre ei,ca-i echipa fanion a judetului!!!….NU?…vad ca scrieti cateva cuvinte,mai mult despre ALEXANDRIA!…nu-i corect!..vrem sa stim si noi ,din BUCURESTI,despre SPORTING ,ceva mai mult!…Alexandria, a fost ,gata!…..