Sport

Sporting Roşiorii de Vede debutează în Liga a 3-a – Gabriel Vlădulescu- “Vrem să confirmăm că suntem o echipă ambiţioasă!”

Începe un nou sezon în Liga a 3-a fotbalistică, iar seria a 3-a, din care face parte Sporting Roşiorii de Vede programează şapte jocuri (este una din cele trei serii cu 14 echipe participante). Roşiorenii de la Sporting vor debuta pe teren propriu sâmbătă, de la ora 18.00, împotriva argeşenilor de la SCM Piteşti, meci destul de dificil, dacă punem în balanţă locul 3 ocupat de oaspeţi în sezonul trecut. “Este un început mai dificil, echipa din Piteşti se ştie că este una din cele mai puternice din serie, dar noi vrem să arătăm că suntem o echipă ambiţioasă. Avem o lună de pregătire, în care eu spun că s-a lucrat bine, Cristi Negru are acum un lot destul de echilibrat, şi cred că, după ce va apărea şi omogenizarea lotului, putem spera în obţinerea unor rezultate care să ne permită o clasare în prima jumătate a seriei”, a spus Gabriel Vlădulescu,preşedintele clubului Sporting Roşiorii de Vede. Acesta a mai spus că “eu mi-aş dori o clasare în primele cinci locuri, obiectivul nostru este unul din locurile 1-10, adică să stăm departe de zona retrogradării”. În privinţa publicului roşiorean, preşedintele Găbie Vlădulescu a transmis că “le cerem să aibă răbdare cu echipa, este nevoie de omogenizare, care poate apărea după patru-cinci etape, dar să fie convinşi că băieţii vor juca la potenţialul maxim şi vom pune accent pe calitatea jocului”.

Debutul în Liga a 3-a pentru Sporting Roşiorii de Vede va avea loc sâmbătă, 30 august, ora 18.00, pe stadionul Municipal, împotriva echipei SCM Argeş Piteşti.

 

Programul complet al jocurilor primei etape în seria a 3-a, Liga a 3-a, este următorul:

* vineri, 29 august, ora 18.00

– FC Chindia Târgovişte (DB) – ACS Urban Titu (DB);

– Inter Clinceni (IF) – Atletic Bradu (AG);

– AFC Astra 2 (PH) – Concordia Chiajna 2 (IF);

* sâmbătă, 30 august, ora 18.00

– CS Podari (DJ) – FCM Târgovişte (DB);

– CN Dinicu Golescu Câmpulung (AG) – CS Afumaţi;

– CS Ştefăneşti – CS Vişina Nouă (OT);

– Sporting Roşiorii de Vede – SCM Argeşul Piteşti (AG).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.