Al doilea sezon consecutiv în Liga a 3-a pentru Sporting Roşiorii de Vede va începe sâmbătă, în deplasare la CS Podari, acolo unde echipa pregătită de Cristi Negru speră să facă un joc bun şi să scoată un rezultat pozitiv. Cu un lot definitivat în proporţie de peste 95%, roşiorenii abordează cu încredere ediţia de campionat următoare, în care obiectivul principal este clasarea la jumătatea ierarhiei în serie. “Consider că experienţa jucătorilor alături de care continuăm, plus cei care au venit în această vară, ne vor permite să terminăm acolo unde ne-am propus, în primele cinci-şase locuri. Dacă anul trecut a fost locul 5, acum sperăm să fim cel puţin acolo, însă ne vom edifica de nivelul competiţiei după primele etape”, a spus preşedintele clubului roşiorean, Gabriel Vlădulescu. În privinţa lotului de jucători, conducerea clubului Sporting s-a arătat mulţumită, deşi încă nu este defintivat; probabil, în ultimele zile din perioada de transferuri (termen limită este 7 septembrie) vor mai fi aduşi jucători (“cel mult doi jucători, de preferat sub 19 ani”) vor mai veni în probe jucători, însă schimbări semnificative la nivelul vestiarului nu vor apărea. Iar problema principală, după cum spunea antrenorul Negru, situaţia jucătorilor sub 19 ani, în mare parte s-a rezolvat.
Lotul de jucători pe care antrenorul principal Cristi Negru va miza în noul sezon la Sporting Roşiorii de Vede este următorul:Sorin Gavriş, Daniel Munteanu (ex-Chelsea Bucureşti) – portari; Andrei Georgescu (ex-Şcoala de fotbal Gh. Popescu), Alexandru Cercelaru (ex-LPS Piteşti), Valentin Iorga (revenire), Cristian Aldea (ex-Minerul Mehedinţi), Ionel Lătea, Liviu Floricel, Viorel Vâlcică, Mihnea Firoiu, Mitică Moşteanu, Andrei Bâră, Viorel Bocănete, Marian Dicu, Cosmin Turcin, Victor Rada, Iulian Urâtu, Dănuţ Ciubuc, Cătălin Săvescu.
Programul echipei Sporting Roşiorii de Vede în noul sezon în Liga a 3-a, seria a 3-a, este următorul:
– etapa 1 (29 august) CS Podari – Sporting Roşiori;
– etapa 2 (5 septembrie) Sporting Roşiori – stă;
– etapa 3 (12 septembrie) FC Olt Slatina – Sporting Roşiori;
– etapa 4 (19 septembrie) Sporting Roşiori – Dinicu Golescu;
– etapa 5 (26 septembrie) Înfrăţirea Hărman – Sporting Roşiori;
– etapa 6 (3 octombrie) Sporting Roşiori – Sporting Turnu Măgurele;
– etapa 7 (10 octombrie) FC Voluntari II – Sporting Roşiori;
– etapa 8 (17 octombrie) Sporting Roşiori – SCM Piteşti;
– etapa 9 (24 octombrie) Concordia Chiajna II – Sporting Roşiori;
– etapa 10 (31 octombrie) Sporting Roşiori – Urban Titu;
– etapa 11 (7 noiembrie) Atletic Bradu – Sporting Roşiori;
– etapa 12 (14 noiembrie) Sporting Roşiori – CS Ştefăneşti;
– etapa 13 (21 noiembrie) FC Afumaţi – Sporting Roşiori;
– etapa 14 (28 noiembrie) CS Vişina Nouă – Sporting Roşiori;
– etapa 15 (5 decembrie) Sporting Roşiori – FC Aninoasa.
B.Pană