Eveniment

Spitalul Municipal Caritas Roșiori de Vede a scos la concurs postul de manager

La conducerea Spitalului Municipal Caritas din Roșiori de Vede se află, din luna aprilie 2020, dr. Valentina Robu, care a fost numită interimar pe funcție pentru a-l înlocui pe fostul manager Lucian Alexe.

În urmă cu câteva zile, unitatea spitalicească a anunțat că a scos la concurs postul de manager, astfel că toți cei care vor să participe trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) cunosc limba română, scris și vorbit; b) sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic; c) sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii; d) au cel puțin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; e) nu au fost condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni comise cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; f) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.

Concursul se va desfăşura în perioada 06 iunie 2023 – 25 iulie 2023, la Sala de şedinţe a Spitalului Municipal Caritas.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere și a proiectelor de management 06 iulie 2023, ora 15.00.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.