Sport

“Sperăm să desfacem şampania după baraj” – Gabriel Vlădulescu

Cu cinci etape înainte de finalul sezonului fotbalistic judeţean, titlul este tot mai aproape de campioana en-titre Sporting Roşiorii de Vede, echipă care a demonstrat că este cea mai bună în actualul sezon. După etapa precedentă, în care Sporting s-a distrat (7-1) cu Ajax Botoroaga, iar FCM Alexandria a remizat acasă (1-1 cu Voinţa Saelele) diferenţa dintre cele două protagoniste ale competiţiei este de 7 puncte, astfel că roşiorenii se pot gândi la încă un titlu de campioni. Numai că, întrebat despre gândurile cu care abordează finalul de sezon, preşedintele clubului, Gabriel Vlădulescu, a precizat foarte clar: “Şampania o vom desface abia după meciul de baraj! Degeaba câştigăm campionatul judeţean, dacă nu promovăm în Liga a 3-a, acela este obiectivul nostru. Eu sper că nu vom mai face greşelile de anul trecut, cred că suntem pregătiţi pentru a câştiga barajul şi să promovăm!”

“Găbie” Vlădulescu a precizat faptul că echipa roşioreană şi-a propus să rămână neînvinsă în acest sezon (la acest moment este singura echipă fără înfrângere), de aceea toate meciurile le va trata cu seriozitate, chiar dacă şi el este convins că titlul va ajunge din nou la Roşiorii de Vede. “Cred că în proporţie de 85-90% sunt campioni judeţeni, dar vrem să abordăm toate jocurile serios, vrem să terminăm campionatul neînvinşi. Mai sunt câteva jocuri grele, cu echipe aflate în zona inferioară a clasamentului, care au nevoie de puncte, dar şi meciul de la Ţigăneşti, care eu spun că va fi foarte greu. Însă, eu am încredere în echipa mea, cred că putem termina sezonul fără înfrângere”. Fără să vorbească despre alte echipe din competiţie, dar mulţumit că a “luat faţa” principalelor contracandidate FCM Alexandria şi Pamimai Videle, Gabriel Vlădulescu a mai precizat că echipa roşioreană are un buget de 120.000 lei în acest an, cu mult mai mic decât al echipelor de pe locurile 2 sau 3; de aceea, a precizat că nu se poate vorbi despre vreo sumă pentru jucători, în cazul realizării obiectivului propus.

 

Brigadă din alt judeţ la Ţigăneşti – Roşiori

Tocmai pentru că se teme de jocul de la Ţigăneşti, clubul Sporting a solicitat la AJF Teleorman aducerea unei brigăzi de arbitri din alt judeţ, deşi, după cum tot Vlădulescu a precizat, “şi la Uda Clocociov au fost greşeli împotriva noastră, vreo 14 greşeli importante” (n.r. jocul Uda Clocociov – Sporting a fost arbitrat de o brigadă din Vâlcea), dar au fost acceptate. De altfel, Vlădulescu îşi continuă disputa cu preşedintele CJ Arbitri, Dan Niţu, după cum a lăsat de înţeles, dar subiectivismul pe care îl afişează atunci când este vorba de arbitraj, fără să aibă mereu dreptate, devine desuet, iar din “echipa furată”, după cum spunea preşedintele clubului, Sporting nu se poate spune că are motive să acuze.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.