Carmen Dumitrescu
Zilele Municipiului Alexandria sunt întotdeauna un bun prilej pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru oameni din localităţile limitrofe de a se relaxa şi de a se bucura de o serie de concerte deosebite. Anul acesta, organizatorii au dorit să demonstreze că evenimentul poate fi din ce în ce mai atractiv, aşa că nu s-au dezminţit şi au adus la Alexandria nume importante ale muzicii populare, dance, pop şi rock. Printre invitaţii celei de-a 19-a ediţii a Zilelor Municipiului Alexandria s-au numărat cei de la Holograf, Crush cu Alexandra Ungureanu, Pepe, Deepcentral, Sylvy, Nick, dar şi interpreţi de muzică populară precum Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu sau Maria Dragomiroiu. Încă din prima seară de spectacole, alexăndrenii au venit în număr foarte mare pe platoul din faţa Casei de Cultură şi Finanţelor Publice, demonstrând astfel că muzica populară de bună calitate încă are suficienţi adepţi. Pe de altă parte, tarabele unde se vindeau mici şi bere au fost, pe tot parcursul evenimentelor, asaltate de clienţi iar comercianţii ambulanţi de seminţe au reuşit să facă profit cât pentru câteva luni. Vineri seara, muzica lui Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu şi Maria Dragomiroiu a răsunat pe scena din faţa Casei de Cultură şi a atras mii de alexăndreni, care au fredonat, alături de artiştii invitaţi, cântece folclorice de bună calitate. La finalul serii, toţi artiştii s-au declarant mulţumiţi de felul în care publicul i-a primit şi au declarat că la Alexandria s-au simţit foarte bine. Nicolae Furdui Iancu a susţinut un spectacol excepţional, la finalul căruia a declarat că ar reveni oricând în capitala judeţului Teleorman, unde oamenii l-au primit atât de frumos: „M-am simţit foarte bine şi aşa mă simt oricând concertez, mă străduiesc să ofer din tot sufletul publicului cântece cu mesaj şi publicul simte asta şi de aceea mă primeşte frumos. De aceea îi mulţumesc de fiecare dată, că de o viaţă mă ţine în braţe. Am mai fost la Alexandria, dar niciodată la un spectacol de o asemenea amploare. Eu am făcut întotdeauna eforturi să transmit un mesaj pozitiv şi mă bucur că românii îl înţeleg şi cei tineri trebuie să fie conştienţi că atâta vreme cât nu ne cunoaştem istoria, nu avem identitate…”
Şi Mioara Velicu, deşi a avut recent un deces în familie, a reuşit să încânte publicul cu muzica şi glumele ei, inducând tuturor buna dispoziţie de care aveau nevoie pentru a savura pe deplin sărbătoarea oraşului. La final aceasta a declarat că bucuria sa cea mai mare este reacţie pozitivă a publicului la munca ei: “Mă bucur din suflet că am putut să fiu prezentă la acest spectacol minunat, pentru că mi-a fost dor de Alexandria pentru că eu am fost aici solistă un an de zile la Ansamblul Burnasul, atunci când îl conducea Liviu Vasilică. Mă simt foarte bine pentru că publicul e minunat. Ne cunosc cântecele, le cântă împreună cu noi şi pe noi ne bucură lucrul acesta. Folclorul nu va dispărea niciodată. Dacă la vârsta mea mai pot să cânt cu publicul meu drag, asta e foarte bine. Că pot să cânt şi acum cu drag şi energie, indiferent de adevărata mea stare de spirit.”
Sâmbătă seara a fost şi mai plină de suprize pentru alexăndreni, aceştia având ocazia să asculte muzice celor de la Deepcentral, Pepe, dar şi a interpreţilor Sylvy şi Nick. La fel ca şi în seara precedentă, platoul din faţa Casei de Cultură a fost neîncăpător pentru amatorii de muzică şi distracţie iar micii şi berea au fost principalele produse achiziţionate de alexăndreni pe parcursul serii. Ultima seară a venit cu muzică de calitate şi cu aceeaşi atmosferă de bună dispoziţie, care le va fi necesară multora dintre alexăndreni o dată cu intrarea în rutina cotidiană şi reluarea responsabilităţilor zilnice.