Carmen Dumitrescu
Scandalul recent legat de rezolvarea câinilor comunitari a atins un punct sensibil al opiniei publice. Toată lumea vrea să ştie în acest moment care sunt soluţiile politicienilor, mai ales a celor care le reprezintă comunităţile în Parlament, pentru remedierea acestei situaţii destul de delicate. Pentru că, aşa cum s-a observat din dezbaterile publice recente, numărul celor care susţin eutanasierea câinilor comunitari şi a celor care o combat este la fel de mare. Am chestionat, din acest motiv, pe mai mulţi dintre reprezentanţii Teleormanului în forul legislativ al ţării şi am ajuns la concluzia că, din punct de vedere teoretic, soluţii ar exista. Desigur, unele dintre ele îi mulţumesc pe cei care susţin eutanasierea, în timp ce alte soluţii vin în sprijinul celor care cred că nu uciderea câinilor comunitari este soluţia, ci păstrarea lor în adăposturi pe termen scurt sau mai lung.
Adrian Simionescu: “Sunt chestiuni exploatate politic şi mulţi încearcă să ne arate cât sunt de inimoşi”
Deputatul social-democrat, Adrian Simionescu, chestionat pe marginea acestei probleme a declarat că are o perspectivă fparte clară asupra remedierii acestei situaţii: “Eu văd problema asta, a câinilor comunitari, destul de simplu. În primul rând, câinii trebuie identificaţi prin cip-uri, să se ştie exact cui aparţin ei iar stăpânul trebuie să răspundă şi să suporte consecinţele eventualului comportament al câinelui agresiv. În ceea ce-i priveşte pe câinii fără stăpân, aceştia ar trebui duşi pentru o vreme în adăposturi speciale şi eutanasiaţi într-un anumit termen, prevăzut de lege, şi dacă nimeni nu-i revendică, aceştia ar trebui să fie eutanasiaţi. Identificarea câinilor este esenţială şi asta este principalul pas în sensul remedierii problemei. Mai mult, proprietarul ar trebui să suporte chiar şi consecinţe legale. Restul sunt divagaţii. În legătură cu ONG-urile, acestea trebuie, de asemenea, trase la răspundere. Sunt primării în ţara asta, precum Timişoara sau Oradea, care au reuşit să rezolve problema asta. În rest, sunt doar chestiuni exploatate politic, în cadrul cărora mulţi încearcă să ne arate cât sunt de inimoşi şi de umani, Dar, în fapt, chestiunea are o rezolvare simplă”.
Ică Florică Calotă: “Cred într-o soluţie de echilibru”
Deputatul liberal, Ică Florică Calotă a precizat că nu eutanasierea în masă e soluţia, ci ţinerea câinilor în adăposturi, care ar putea fi finanţate atât de la bugetele locale, cât şi de la bugetul de stat: “În ceea ce mă priveşte, cred că trebuie găsită o soluţie echilibrată. Adică, nu cred nici că eutanasierea în masă ar rezolva lucrurile, nici lăsarea câinilor comunitari pe străzi, unde pot deveni agresivi şi periculoşi. Eu cred că doar câinii bolnavi sau foarte agresivi ar trebui supuşi eutanasierii, în timp ce ceilalţi câini ar putea fi ţinuţi, cel puţin temporar în adăposturi dedicate lor. Banii pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare al acestor adăposturi ar putea veni atât de la nivel central, cât şi de la administraţiile locale.”
Nicolae Mohanu: “Adăposturile sunt doar o soluţie provizorie iar cheltuielile sunt foarte mari”
Senatorul social-democrat, Nicolae Mohanu crede că urgenţa este identificarea şi promovarea unui cadru legal, prin care să fie stabilite competenţe administraţiilor locale în privinţa eutanasierii: “Este cât se poate de clar că trebuie să se lucreze la o lege care să stabiliească în mod cert competenţele primarilor în privinţa eutanasierii. Pentru că în acest moment toţi primarii care eutanasiază câini dau cu subsemnatul. Nu vedeţi că şi acum sunt discuţii, că ţara se împarte între iubitorii de animale şi iubitorii de copii?Adăposturile sunt doar o soluţie provizorie iar cheltuielile sunt foarte mari. De aceea, ar trebui să se stabilească cât mai urgent cadrul legal, după care se va proceda în consecinţă. ”
Valentin Boboc: “Peste câteva zeci de ani nu vom număra câinii ţării, ci oamenii ei”
Deputatul Valentin Boboc consideră, în modul tranşant care l-a consacrat, că finanţarea adăposturilor ar trebui să se facă de către iubitorii de animale, nu din bugetele locale sau din cel naţional, care ar trebui să sprijine copiii: “În prima şedinţă a Comisiei de Administraţie voi propune eutanasierea tuturor câinilor care nu au stăpân. Nu voi fi de acord cu ridicarea câinilor de către ONG-uri de la adăposturi, pentru că acestea nu fac altceva decât să le dea drumul şi să-i lase în continuare pe străzi. Mai mult, cei care doresc să îşi asume responsabilitatea pentru un câine de la adăpost trebuie să demonstreze că au condiţii de oferit unui câine. Cheltuielile de funcţionare ale acestor adăposturi nu trebuie să fie suportate din bugetele locale sau din cel naţional. Iubitorii de câini să facă donaţii. Banii de la buget ar trebui să se ducă către copiii fără posibilităţi sau către copiii excepţionali, pentru că peste câteva zeci de ani nu vom număra câinii ţării, ci oamenii ei. Nici sterilizarea câinilor comunitari nu mi se pare o soluţie, pentru că asta nu rezolvă decât problema înmulţirii lor, nu şi a agresivităţii. S-a tergiversat, din păcate, foarte mult timp această problemă şi această indiferenţă va costa toată clasa politică, indiferent de partid.”
Florinel Dumitrescu: “Dacă aş avea de ales între un om şi un câine, eu aleg omul”
Senatorul PP-DD, Florinel Dumitrescu a declarat că deşi iubeşte foarte mult animalele, consideră că eutanasierea e singura soluţie pentru ca tragediile să nu se mai întâmple: “Eu mă număr printre iubitorii de animale, dar vă spun la modul cel mai sincer că dacă aş avea de ales între un om şi un câine, eu aleg omul. Aşa că, din punctul meu de vedere, câinii nerevendicaţi, câinii fără stăpân ar trebui eutanasiaţi. Iar banii nu ar trebui utilizaţi pentru adăposturi pentru patrupede, ci pentru oameni. Repet, sunt un iubitor al animalelor, dar nu văd rostul câinilor pe stradă. Ei trebuie să stea în casele şi curţile oamenilor. Asta e clar.”