Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au acționat, vineri, în vederea prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere cauzate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice. În timpul acțiunii, oamenii legii au depistat un bărbat de 34 de ani, din Orbeasca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza municipiului Alexandria, rezultatul testării cu aparatul alcooltest indicând o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,43 mg/l.
De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Orbeasca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. În cazul său, rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, necesare stabilirii alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională în valoare de 1.305 lei unui conducător auto depistat în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Turnu Măgurele din Alexandria, în cazul său rezultatul testării cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.
„Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza cu care ne mișcăm.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența alcoolului trebuie să știe că riscă să ajungă după gratii, dacă sunt depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe timpul cercetărilor, permisul de conducere este reținut fără drept de circulație”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Teleorman.