Social

Social

Punctele slabe ale învăţământului teleormănean

O analiză swot realizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru anul şcolar trecut a scos în evidenţă existenţa unor disfuncţionalităţi ale fluxului informaţional între ISJ şi instituţiile partenere, insuficienta colaborare, în unele cazuri, între conducerile unităţilor şcolare şi consiliile locale, adaptarea redusă a ofertelor educaţionale la dinamica pieţei muncii, implicarea ineficientă […]

Social

Şcoala Talpa Ogrăzile caută profesor

Şcoala gimnazială Talpa Ogrăzile scoate la concurs un post didactic care este compus din: 13 ore pe săptămână de limba şi literatura română, 1 oră de limba latină şi alte patru ore de franceză. Postul este liber însă doar pentru o perioadă de aproximativ 9 luni, respectiv până în iulie […]

Social

Încep negocierile între sindicatele din învăţământ şi Ministerul Educaţiei

Potrivit preşedintelui Sindicatului Preuniversitar Teleorman, prof. Tudor Spiridon, care îndeplineşte şi funcţia de secretar general al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret”, marţi, 23 octombrie, vor fi reluate negocierile cu Ministerul Educaţiei, principala temă de discuţii fiind contractul colectiv de muncă. Sindicaliştii solicită însă şi modificarea Legii 1, Legea Educaţiei […]

Social

Absenteismul şcolar, în vizorul ISJ

Reducerea absenteismului ocupă prima poziţie pe lista de priorităţi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman. În acest context, în perioada 24-28 octombrie, în mai multe unităţi de învăţământ teleormănene cu precădere din rândul celor ai căror elevi au înregistrat un număr mare de absenţe în anul şcolar trecut, se desfăşoară o […]

Social

Istoria Monarhiei Române va fi studiată în liceu

Începând cu anul şcolar 2013-2014, elevii din liceu vor studia o nouă disciplină, Istoria Monarhiei Române. Cursul este opţional şi se adresează elevilor din clasa a IX-a, respectiv a XII-a. În acest fel, elevii vor putea învăţa despre regii României, despre cum au trăit românii în acea perioadă sau cum […]