Politic

Social-democraţii teleormăneni îl susţin pe Dragnea

psdIoan DUMITRESCU

Sâmbătă, 16 mai 2015, organizaţia Partidului Social Democrat Teleorman a ţinut o conferinţă de presă pe tema condamnării preşedintelui Liviu Nicolae Dragnea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Au fost prezenţi toţi liderii pesedişti teleormăneni de marcă, de la preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, la parlamentarii Timotei Stuparu, Florinel Dumitrescu, Nicolae Mohanu, Valentin Boboc, Adrian Simionescu, dar şi primarii celor trei oraşe şi două municipii, Victor Drăguşin, Dănuţ Cuclea, Cristian Duică, dar şi primarii Nicolae Bădănoiu şi Petre Pârvu; a fost prezentă, de asemenea, europarlamentarul Viorica Dăncilă.

Cu toţii şi-au arătat sprijinul total faţă de Liviu Nicolae Dragnea.

A fost amintit faptul că sentinţa de vineri pune sub semnul întrebării valorile democraţiei în România, şi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost una surprinzătoare, şi creează un precedent periculos. Organizaţia PSD Teleorman îi cere lui Liviu Nicolae Dragnea să nu demisioneze şi din funcţia de preşedinte executiv al PSD la nivel naţional, şi preşedinte al organizaţiei PSD Teleorman.

A mai fost lansată ideea că PSD-ul este un partid de echipă, în care şi liderii şi ultimii sociali-democraţi trebuie să fie uniţi în clipele grele, fiindcă doar aşa vor învinge.

7 Comments

  1. Da, au dreptate ca Liviu Dragnea sa fie sustinut. Ca a primit foarte putin (suspendare) din ceea ce a meritat (executare).

  2. Pirvu Petre si Victor Dragusin zambesc in fotografie.
    Care sa fie motivul?

  3. un om normal

    astia ne cred prosti rau ,auzi la ei ,,valorile democratiei,,dar probabil se adreseaza mortilor care au votat la referendum

  4. le e frica si lor ca a plecat stapanul :))

  5. Ce mutre obosite si oameni expirati !

  6. POLITICIENII,,,,,din Teeleorman,,,,,toti VINOVATI din anul
    1990 pana azi 2015,,,,,,,ca au confudat INTERESUL PERSONAL cu
    POLITICA,,,,,cati trebuie sa mai aiba de aface cu JUSTITIA ca sa
    gandim ,noi care votam,,,,,NORMAL ?,,,,,si sa se inteleaga odata
    pentru vesnicie ca: CEL ALES PRIN VOT NU ARE VOIE SA BAGE IN
    BUZUNRUL PROPIU NICI MACAR UN SINGUR LEU DIN BUGETUL STATULUI,ati
    vazut caricatura cu OK inainte de alegeri si duapa alegeti ,degetul inelar in sus ?,,,,,,asta sa o afisati la intrarea in
    Judetuol Teeleorman,,,,,,asa ar fi corect,,,,pentru ca ne
    indreptam spre,,,,, O TARA INCALTATA IN CISME ,,,,aveti grije
    Teleormaneni,,,,,,,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.