Colegii preşedintelui Organizaţiei judeţene PSD Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, sunt mândri de faptul că şeful lor conduce şi partidul la nivel naţional.
Victor Drăguşin, primarul Alexandriei, afirmă că, din punctul său de vedere, este o stare de normalitate. În ce-l priveşte pe Victor Ponta, primarul Drăguşin susţine că, dacă acesta nu îşi dădea demisia, rămânea el preşedinte şi acum. Cât îl priveşte pe Liviu Dragnea, Drăguşin declară că acesta are recunoaşterea din Teleorman, dar şi la nivel naţional. „Este cel mai bun, va face ce a spus şi reprezintă o şansă pentru PSD”.
Cristian Duică, primarul municipiului Roşiorii de Vede, susţine că: „Liviu Nicolae Dragnea este cel care poate ţine unit PSD-ul, care poate face faţă tuturor provocărilor care urmează, şi mă refer aici la congresul din noiembrie, dar şi alegerile viitoare de la locale şi parlamentare”.
Dănuţ Cuclea, primarul municipiului Turnu Măgurele, a declarat la rândul său: „Apreciez această decizie a partidului şi a preşedintelui Liviu Nicolae Dragnea; era cel mai potrivit pentru funcţia respectivă. Cunoaşte partidul de zece ani, din interior. A plecat de jos şi a parcurs toate etapele”.
Petre Pârvu, primarul oraşului Zimnicea, a declarat: „Liviu Dragnea trebuie felicitat. A fost cea mai bună decizie; era nevoie de o mână forte. Este cel mai bun care poate să conducă un astfel de partid mare, cum este PSD-ul”.
Şi europarlamentarul Viorica Dăncilă are numai vorbe de bine pentru Liviu Nicolae Dragnea: „Mă bucur foarte mult că Liviu Dragnea, preşedintele organizaţiei noastre din Teleorman, conduce acum PSD-ul la nivel naţional. Asta dovedeşte şi buna colaborare cu teritoriul. Despre cât de mult este apreciat s-a văzut prin scorul pe care l-a obţinut. Va face o echipă foarte bună cu Victor Ponta, cu Valeriu Zgonea, cu Ecaterina Andronescu, cu toţi parlamentarii pesedişti. În momentul de faţă, avem stabilitate; am încredere în Liviu Dragnea, care este un lider respectat”.
Ce va sa zica drumurile intortochiate ale politichiei Teleormanene ?,,,,,totusi sa nu se uite ca daca era la comanda p.c.r.-ul,situatia judeteana era cu totul alta,prim secretar de judet ,azi,era,,,,,,,,,,tovarasul,,,,,,,,,neam de la Scornicesti,,,,si imi inchui cati cei de astazi strigau vartos,,,,,,,”ceausescu reales la al 20-lea congres”,,,,,ce paradox,sper ca nu s-a uitar acest lucru ce putea sa fie posibil daca si in Teleorman nu se gaseau cativa „nebuni” sa dea lucturile peste cap cu toate consecintele de care uni au profitat politic 25 de ani,,,,,,,si care au fost uitati de toti si toate,,,,,,,macar,cavalereste sa le spuna un cuvant,,,,,,MERSI !,,,,.,