Eveniment

SMURD Teleorman, mai aproape de cetăţeni. O nouă substaţie a fost inaugurată la Dobroteşti

Monica DUMITRESCU

Populaţia din localităţile Dobroteşti, Dideşti, Balaci, Siliştea Gumeşti, Ciolăneşti Deal, Zâmbreasca, Beuca, Tătărăştii de Jos şi Tătărăştii de Sus va beneficia începând de marţi, 22 martie 2017, de o intervenţie mult mai rapidă a echipajelor de paramedici SMURD, în cazurile de urgenţă medicală.

În prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, în cadrul punctului de lucru al pompierilor din localitatea Dobroteşti a fost operaţionalizat Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), care va fi deservit de 15 subofiţeri cu competenţă de paramedic, toţi având cursul de formare în acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare la Centrele de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din ţară.

“SMURD Dobroteşti este rezultatul implicării autorităţilor locale şi judeţene, fapt pentru care le mulţumim pentru toate demersurile pe care le-au realizat în vederea operaţionalizării acestui serviciu, care de astăzi va fi mult mai aproape de cetăţeni, printr-un timp de răspuns la intervenţie mai redus decât până la această dată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir.

Este a şasea substaţie SMURD din judeţ, prima în mediul rural.

Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Teleorman a fost înfiinţat în aprilie 2012, în structura ISU Teleorman şi a unităţii de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

În prezent, serviciul beneficiază de şase echipaje de prim-ajutor şi tot atâtea ambulanţe distribuite în cele cinci municipii şi oraşe din Teleorman şi localitatea Dobroteşti. Potrivit şefului ISU Teleorman, col. Marius Stancu, următoarea substaţie SMURD va fi înfiinţată la Drăgăneşti Vlaşca, odată cu înfiinţarea noului punct de lucru al ISU Teleorman, preconizată pentru luna iunie 2017.

One Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.