Eveniment

Simulare-inundaţii în comuna teleormăneană Islaz

Monica DUMITRESCU

Un dig cu o lungime de peste 3 km a fost ridicat, în perioada 25-26 iulie 2017, în zona localităţii teleormănene Islaz, în cadrul unui exerciţiu de simulare a intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

Exerciţiul interbazinal de simulare a intervenţiilor în situaţii de urgenţă, generate de inundaţii, a fost organizat de Administraţia Naţională Apele Române, iar la ridicarea digului a contribuit personalul de intervenţie al Administraţiilor Bazinale de Apă Argeş – Vedea, Jiu, Olt şi Buzău – Ialomiţa. Structurile implicate în desfăşurarea exerciţiului au fost: A.B.A. Olt, A.B.A. Jiu, A.B.A. Argeş – Vedea şi A.B.A. Buzău – Ialomiţa.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Naţionale Apele Române, peste 100 de salariaţi din cadrul celor patru administraţii bazinale de apă au intervenit pe cinci  sectoare realizând supraînălţarea digului mal drept al râului Olt, amonte de podul Islaz, cu hidrobaraje pe o lungime de 900 metri şi panouri mobile pe o lungime de 2200 metri. De asemenea, scenariul a inclus şi apariţia unei poluări accidentale concomitent cu intervenţia pentru supraînălţarea şi protejarea digului, acţiune ce a constat în desfăşurarea barajelor plutitoare cu rol de stopare a undei de poluare.

Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea a fost unitatea responsabilă de organizarea exerciţiului şi a acţionat, pe două sectoare ale linei de apărare, cu 40 de persoane de intervenţie pentru protejarea eroziunilor de mal şi pentru supraînălţarea digului mal drept al râului Olt cu 1000 metri hidrobaraje (din care 400 metri supraetajaţi) şi 800 metri panouri mobile 2 corturi, 2 turnuri de iluminat, 1 maşină de umplut saci, 1 remorcă dormitor, 1 autotrailler, 1 buldoexcavator, 1 autospecială, 2 autoutilitare, 1 tractor, 2000 de saci.

Scopul acestui exerciţiu a fost de verificare a modului de acţiune al Formaţiilor de Intervenţie Rapidă constituite la nivelul administraţiilor bazinale de apă, instruirea personalului în utilizarea echipamentelor de intervenţie, măsurarea timpului de reacţie şi de deplasare către zonele de acţiune, dar şi măsurarea timpilor de instalare a echipamentelor de intervenţie şi verificarea modului de conlucrare a structurilor implicate. De asemenea, s-a urmărit folosirea tuturor materialelor achiziţionate în cadrul proiectului Watman, etapa I, echipamente şi mijloace de intervenţie de ultimă generaţie şi, cel mai important, organizarea în comun a unor acţiuni de intervenţie, având la bază principiul solidarităţii bazinale.

Această acţiune s-a desfăşurat în conformitate cu Programul principalelor acţiuni ale Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2017.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.