Politic

Şi Valentin Boboc, printre parlamentarii PSD care au părăsit sala în discursul preşedintelui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a mers marţi, 7 februarie, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a adresa un mesaj Parlamentului referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi evenimentele generate de acestea. De discursul preşedintelui nu s-au arătat prea interesaţi aleşii PSD, care au decis, în marea lor parte, să părăsească sala de plen. De asemenea, şi mare parte a deputaţilor şi senatorilor ALDE au decis să părăsească sala de plen.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a arătat surprins de plecarea parlamentarilor PSD din plenul Parlamentului, în timpul discursului preşedintelui, motivând gestul acestora prin „toată frustrarea şi revolta din ultimele zile”, dar şi prin supărarea provocată de mesajele preşedintelui. Liderul social-democraţilor a adăugat că nu a părăsit sala alături de colegii din partid pentru că i s-a părut „civilizat” să rămână în sală şi să asculte „până la ultimul cuvânt cu speranţa unui apel la pace”.

Printre cei care n-au fost dispuşi să-l asculte pe preşedintele Klaus Iohannis a fost şi deputatul PSD de Teleorman Valentin Boboc, social-democratul numărându-se printre aleşii care au plecat din şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Am decis să părăsesc sala de plen în timpul discursului, împreună cu ceilalţi colegi deputaţi şi senatori. Noi, cei de la PSD, am aşteptat ca preşedintele Iohannis să-şi îndeplinească rolul de mediator şi să îndemne la linişte şi la intrarea lucrurilor pe un făgaş normal. Însă discursul său a fost unul total opus aşteptărilor noastre. Am asistat la discursul unui individ care, în loc să facă apel la calm, a vrut să agite şi mai tare spiritele. Klaus Iohannis ar trebui să înţeleagă că pe 11 decembrie românii au ales PSD, iar el trebuie să lase Guvernul să-şi facă treaba, să realizeze ce şi-a propus în programul de guvernare”, a declarat deputatul Valentin Boboc.

Totodată, susţine social-democratul, gestul deputaţilor şi senatorilor PSD de a părăsi sala a fost unul spontan şi pe deplin justificat.

„Am decis să părăsim sala atunci când am înţeles că mesajul transmis de preşedinte era unul total opus faţă de ceea ce aşteptam noi de la un preşedinte care îşi îndeplineşte atribuţiile, şi nu de la unul care urmăreşte să dezbine”, a adăugat deputatul PSD.

Pe de altă parte, deputatul PNL Mara Calista a catalogat gestul aleşilor PSD drept o dovadă de „lipsă de bun simţ instituţional”.

„Prin părăsirea sălii în timpul discursului preşedintelui Iohannis, deputaţii şi senatorii de la PSD au dat dovadă de lipsă de bun-simţ instituţional. În astfel de situaţii, respectul faţă de instituţie trebuie să primeze, indiferent că numele preşedintelui este Klaus Iohannis sau oricare altul. Mai mult, şi modalitatea prin care au păsărit sala, cu huiduieli şi pumni în mese, a fost una lipsită de bun-simţ”, a declarat deputatul PNL de Teleorman Mara Calista. (Violeta Mocanu)

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.