Eveniment

Şi profesorii copiază. Doi candidaţi teleormăneni, eliminaţi la examenul de definitivat

dascaliMonica DUMITRESCU

Profesorii teleormăneni îi întrec pe elevi la copiat. Cel puţin asta demonstrează datele statistice ale examenelor naţionale susţinute anual de elevi şi profesori. Anul acesta, în Teleorman, la Evaluarea Naţională nu a fost niciun candidat eliminat pentru copiere, iar la Bacalaureat au fost în total eliminaţi 9 candidaţi din 3155 prezenţi, ceea ce înseamnă un procent de 0,28%. Examenele naţionale ale profesorilor abia au început, joi, 9 iulie, desfăşurându-se proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ. Din Teleorman au fost validaţi pentru susţinerea acestei probe, după inspecţiile la clasă, 116 candidaţi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, s-au prezentat la examen 107 candidaţi, doi dintre aceştia fiind eliminaţi după ce unul dintre ei a fost surprins cu copiuţa, iar celălalt cu o cască în care i se dicta rezolvarea subiectelor de către o persoană din exterior. Comisia de examen a luat imediat măsura eliminării şi în cel de-al doilea caz a anunţat şi organele competente să efectueze o anchetă. Astfel, doar după examenul de definitivat, procentual, numărul profesorilor teleormăneni surprinşi copiind este cu mult mai mare decât al elevilor. 1,86% din numărul profesorilor care au participat la definitivat au încercat să fraudeze examenul. Urmează şi concursul naţional de ocupare a posturilor vacante din învăţământ, aşa zisul concurs de titularizare, programat pentru 15 iulie la care s-au înscris 542 de dascăli teleormăneni. Rămâne de văzut dacă se va mai încumenta cineva să copieze după acest incident şi în condiţiile în care, pe lângă supraveghetori, sălile de examen sunt dotate şi cu camere care înregistrează audio-video.

Revenind la concursul naţional de definitivare în învăţământ, în Teleorman 27 din cei 105 candidaţi rămaşi în concurs s-au retras înainte de predarea lucrărilor. Simţindu-se nesiguri pe rezolvările subiectelor aceştia nu au vrut să rişte pierderea unei şanse de promovare a examenului, un profesor putând susţine acest concurs de maxim trei ori, după care, dacă nu promovează, trebuie să se orienteze către altă meserie.

Au rămas în concurs 78 de dascăli teleormăneni care vor să facă o carieră în învăţământul preuniversitar. Nota minimă de promovare a examenului este 8.

Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 14 iulie. Perioada 14-17 iulie este destinată înregistrării şi soluţionării contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.

Pentru evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor s-au constituit 6 centre de evaluare/contestaţii la nivel naţional, prin arondarea disciplinelor de examen. Astfel, lucrările tuturor candidaţilor care au optat pentru o anumită disciplină de examen sunt evaluate în acelaşi centru.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.