Social

Sezonul rece vine “la pachet” cu afecţiuni respiratorii

gripaCele mai frecvente afecţiuni respiratorii sunt virozele, numite popular răceli. Acestea se transmit de la o persoană infectată la alta prin salivă şi prin obiecte contaminate. Virozele se anunţă, în general, prin usturimi în gât, strănut, rinoree (nasul curge), cefalee, somnolenţă, tuse. Simptomele sunt mai chinuitoare sau mai uşoare şi durează 4-10 zile. În ciuda părerilor că răcelile sunt altceva decât virozele, medicii atrag atenţia că nu este nici o diferenţă între acestea, singura diferenţă fiind manifestarea lor, mai gravă sau mai uşoară, gradul afecţiunii fiind dat de imunitatea fiecărui individ, însă toate acestea sunt contagioase! Virozele se transmit rapid de la o persoană la alta, iar acest grad înalt de contagiozitate ajută la diagnosticarea lor, fiindcă le deosebeşte de infecţiile bacteriene, acestea din urmă fiind cele care nu se transmit.

Dintre toate tipurile de viroze, gripa este cea mai severă, cu simptome şi manifestări mai violente şi cu risc de mortalitate, mai ales în rândul persoanelor cu boli cronice.

Singurul tratament dovedit eficient este administrarea vitaminei C, care ajută sistemul imunitar să lupte împotriva bolii, iar simptomele trebuie combătute fiecare în parte cu medicamente antitermice, în cazul febrei; cu antialgice pentru cefalee; cu decongestionante nazale pentru rinită, toate pentru a reduce aceste simptome. Administrarea antibioticului nu este justificată decât în cazul suprainfecţiei bacteriene şi numai la recomandarea medicului!

Grupele cele mai afectate sunt copiii mici, persoanele vârstnice, gravidele şi pacienţii cu boli pulmonare cronice sau afecţiuni cardiace valvulare, la care efectele unei gripe pot fi fatale. Pentru aceste categorii, dar nu numai, se impune vaccinarea antigripală.

În acest sens, şi MS face o serie de precizări privind mãsurile recomandate pentru persoanele sãnãtoase, pentru reducerea riscului de a dobândi sau de transmitere mai departe răcelile sau gripa. Astfel, persoanele sănătoase trebuie să evite contactul apropiat cu persoanele bolnave, să păstreze o igienă riguroasă a mâinilor, să evite să atingă ochii, gura sau nasul dacă nu s-au spălat pe mâini, iar dacă s-au îmbolnăvit trebuie să respecte unele măsuri în vederea evitării răspândirii boli. Astfel, la recomandarea MS, trebuie să împiedice expunerea persoanelor din jur la secreţiile infecţioase respiratorii prin acoperirea nasului şi a gurii cu şerveţele de unică folosinţă atunci când strănută sau tuşesc, spălarea mâinilor după fiecare contact cu secreţiile contaminate. “Dacă sunteţi bolnav, staţi acasă, nu vă duceţi la serviciu sau la şcoală şi limitaţi contactul cu alte persoane”, este îndemnul mai marilor din sănătate.

Potrivit recomandărilor MS, în plus faţă de măsurile de igienă descrise mai sus, atunci când o persoană este sănătoasă trebuie să menţină o distanţă de cel puţin un metru faţă de orice persoană cu simptome de gripă. Bolnavii adulţi îi pot infecta pe cei din jur pe o perioadă de aproximativ cinci zile de la debutul simptomelor, iar copiii sunt infecţioşi aproximativ şapte zile de la debutul simptomelor de gripă. Cu toate acestea, este prudent să se ia în considerare că o persoană este infecţioasă pe toată perioada în care are simptome de gripă sau răceală. Dacă repaosul la domiciliu nu este posibil, o metodă eficientă de protecţie, mai ales în caz de gripă, este utilizarea măştilor de protecţie. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.