Sport

Sezonul fotbalistic județean se va relua pe 25 februarie

Asociația Județeană de Fotbal Teleorman a creionat, în linii mari, datele pentru sezonul de primăvară. Astfel, proiectul de calendar al Ligii a IV-a cuprinde două variante. Prima ar fi că echipele vor reveni pe teren în data de 25 februarie, returul urmând să se încheie, în acest caz, pe 3 iunie.

În funcție de starea terenurilor, de condițiile meteorologice, dar și de dorințele exprimate de delegații echipelor din Liga a IV-a, eșalonul de elită al fotbalului județean poate începe și în data de 4 martie. Finalul de campionat este programat tot pe 3 iunie, așa că, dacă se va îmbrățișa a doua variantă, este obligatorie organizarea unei etape intermediare. Totuși, echipele vor evolua și pe 25 februarie, când ar fi în plan o etapă a Cupei României, faza județeană, dacă se ia decizia ca Liga a IV-a să își amâne restartul până în martie. Discuțiile se învârt în jurul etapei intermediare, știut fiind faptul că aceasta, programată într-o zi lucrătoare, este dificil de abordat de către majoritatea echipelor, care nu își pot strânge cele mai bune efective de jucători.

Ligile a V-a și a VI-a, ca și campionatele județene de juniori, se vor relua în prima jumătate a lunii martie. (Cristi Frisk)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.