Politic

Senatorul Nicolae Mohanu: „În judeţul Teleorman, un judeţ destul de sărac şi bolnav, nevoia de ajutor medical de urgenţă este considerabilă „

Declaraţiile politice, cunoscute drept instrument aflat la îndemâna parlamentarilor, prin care aceştia îşi pot face cunoscute opiniile politice şi pot lua atitudine faţă de problemele societăţii, nu-şi demonstrează utilitatea în cea mai mare parte a cazurilor, astfel că parlamentarii, fie ei deputaţi ori senatori, nu se prea grăbesc să ia cuvântul de la tribună.

În ce-i priveşte pe aleşii teleormăneni, aceştia sunt scumpi atât la vedere, unii dintre ei, cât şi la vorbă, astfel că, atunci când se pune problema declaraţiilor politice, parlamentarii de Teleorman sunt la coada clasamentului.

Printre parlamentarii autohtoni care acordă totuşi atenţie şi declaraţiilor politice se află senatorul PSD Nicolae Mohanu, astfel că acesta s-a gândit că ar fi utilă o discuţie în Camera superioară din Parlamentului României referitoare la situaţia cu care se confruntă medicii care au competenţă pe urgenţă din judeţ, respectiv numărul scăzut de medici raportat la populaţia judeţului.

„Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman deserveşte peste 380.000 de locuitori ai judeţului prin cele 5 substaţii localizate în Alexandria, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea şi Videle. În ultimul sfârşit de săptămână, la Seviciul de ambulanţă au fost peste 400 de apeluri telefonice pentru a se interveni în peste 100 de cazuri pentru diferite acţiuni de ordin cardiac, 24 de cazuri cu tuse şi probleme respiratorii minore, 27 de solicitări pentru copii bolnavi, 42 de cazuri de probleme inconştiente două accidente rutiere etc.

La Serviciul de Ambulanţă lucrează trei medici cu competenţă pe urgenţă şi cinci fără competenţă pe urgenţă, cei cinci fiind în pragul pensionării, unul chiar anul acesta. În judeţul Teleorman, un judeţ destul de sărac şi bolnav, nevoia de ajutor medical de urgenţă este considerabilă şi oamenii, când au o problemă, sună la 112 şi sunt transportaţi la UPU. Aici, Unitatea de Primiri Urgenţe are în dotare patru medici, trei cu specializarea în medicină de urgenţă, competenţă dobândită în urma unor cursuri făcute în acest scop.

Conform datelor publicate de INS şi Colegiul Medicilor din România, se arată că migraţia medicilor continuă să fie mai mult decât alarmantă. Aşa cum se reliefează statistic, un număr de 2.450 de medici au solicitat Colegiului Medicilor din România certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate.

Stimaţi colegi, având în vedere cele prezentate mai sus, consider că trebuie luate măsuri imediate pentru a preveni colapsul sistemului de sănătate prin lipsa personalului calificat. Trebuie găsite măsuri imediate pentru ca medicii să nu mai părăsească ţara, să fie motivaţi să rămână într-un sistem care astăzi nu le este deloc prietenos”, arată senatorul Nicolae Mohanu în declaraţia sa politică. (Violeta Mocanu)

3 Comments

  1. Iar UPU nu are „in dotare” niciun doctor…specialist sau competent…

  2. Dlui senator se pare ca datele nu i-au parvenit tocmai corect…oricum consider ca datoria dumnealui nu este sa traga semnale de alarma, ci sa gaseasca solutii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.